40 de kg în minus: dieta cu care a slăbit Ozana Barabancea

40 de kg în minus: dieta cu care a slăbit Ozana Barabancea

Ozana Barabancea, îndrăgită jurată de la „Te cunosc de undeva”, a slăbit, în urmă cu ceva vreme, nici mai mult nici mai puţin de 40 de kilograme cu următoarea dietă. Regimul are câteva secrete: trebuie să mâncaţi cinci mese pe zi, la aceleaşi ore, cu diferenţe de două – trei ore între ele; se beau cel puţin doi litri de apă zilnic; cafeaua dimineaţă se bea fără zahăr şi fără lapte; se exclud din alimentaţie pâinea, uleiul, prăjelile, berea, zahăr şi muştarul. Apoi, în primele două săptămâni, aveţi voie să mâncaţi doar carne. Sunt permise carnea de pui, curcan, vită, peste, porc slab – fierte, coapte, grătar; mezelurile slabe – muşchi file, pastramă pui, şuncă slabă; ouăle de prepeliţă, maxim două pe zi. Sunt permise sarea, piperul, zeamă de lămâie. În următoarele două săptămâni, puteţi introduce treptat legumele, fierte, coapte sau la grătar, după cum urmează: castraveţi, varză, salată, ardei gras verde, ceapă, vinete, verdeţuri, gulie, ridiche. Sunt interzise următoarele legume: morcovul, sfeclă roşie, porumb, cartofii, mazărea, fasolea boabe şi roşiile.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble