La vârsta de numai 22 de ani o sătmăreancă a reușit să își transforme talentul și pasiunea într-un stil de viață. De la primele ore ale dimineții și până când apune soarele, Balog Enikö transformă banalele fire de păr în adevărate opere de artă. Pasiunea și devotamentul se simt în fiecare mișcare pe care aceasta o efectuează în părul celor care se așează pe scaunul ei de coafor. După terminarea studiilor au urmat luni întregi de voluntariat în domeniul coafurii, luni în care tânăra sătmăreancă a fost un discipol silitor și dornic de acumulare. Rezultatul îndelungii stăruințe a acesteia se poate vedea în zâmbetul fiecărei cliente care iese mulțumită și fericită din salonul de frumusețe. ”Cel mai mult contează să îți placă ceea ce faci și să o faci cu pasiune, daca le ai pe acestea nu ai cum să nu faci lucrurile bine. Îmi place corectitudinea, de aceea îmi doresc să fac lucrurile exact așa cum trebuie, cu răbdare și drag”, a mai spus Balog Enikö. Chiar dacă se află la o vârstă destul de fragedă, aceasta a reușit cu pași repezi să ajungă în topul hairstylistelor din municipiul Satu Mare. Ambiția, perseverența, pasiunea, dar cel mai important comportamentul prietenos față de toate femeile care îi trec pragul, au contribuit la afirmarea acesteia. Balog Enikö are ca și prioritate, pe lângă finalizarea perfectă a coafurii, confortul psihic al fiecărei cliente, motiv pentru care încearcă să se identifice afectiv în starea fiecărei persoane care se așează pe scaunul de coafor. ”Cu fiecare clientă încerc să leg o relație de prietenie, o relație apropiată. Îmi place ca cele care se așează pe scaunul de coafor să se simtă bine cu mine ca și persoană, și să nu mă vadă strict ca și pe un hairstylist”, a spus Balog Enikö. Indiferent de vârsta femeii care îi trece pragul, hairstylistul Enikö reușește să îndeplinească orice dorință – de la cele mai simpliste și clasice, până la cele mai creative și îndrăznețe coafuri. Cocuri, împletituri, șuvițe cât mai diversificate sau pur și simplu un aranjat casual sunt la îndemâna tinerei hairsyliste care, pe lângă devotamentul pe care îl folosește ca și unealtă primară, acționează la fiecare mișcare cu pasiune și mult talent. Balog Enikö poate fi găsită la ”Salon de frumusețe”, pe strada Careiului nr. 2.




















