Greta Zimmer Friedman, asistenta medicală ce se sărută cu un marinar în celebra fotografie a lui Alfred Eisenstaedt, care marchează simbolic sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a murit de pneumonie în Richmond, Virginia, la vârsta de 92 de ani.
Sărutul pasional dintre un marinar şi o infirmieră în vârstă de 21 de ani a fost surprins într-o fotografie alb-negru devenită celebră ce a fost realizată de Alfred Eisenstaedt pe 14 august 1945, la New York. Imaginea e asociată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Fotografia a fost publicată îniţial în revista Life. Greta Friedman a destăinuit că nici măcar nu ştia de fotografie până în anii ‘60, când a văzut un album al fotografului Alfred Eisenstaedt.
Pe 11 septembrie protagonista sărutului, Greta Zimmer Friedman, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat fiul ei, Joshua Friedman.
Identitatea marinarului şi a infirmierei din fotografia lui Alfred Eisenstaedt nu a fost cunoscută iniţial şi multe speculaţii s-au iscat, în ciuda faptului că celebra imagine a fost publicată pe coperta revistei Life. De-a lungul timpului, mulţi bărbaţi au pretins că erau marinarul din acea fotografie realizată de Alfred Eisenstaedt. În anii ‘80 identitatea a fost dezvăluită: infiermiera era Greta Friedman, iar marinarul era americanul George Mendonsa.
Deşi fotografia îi surprinde într-o tandră îmbrăţişare, cei doi nu se cunoşteau. Pretinsul Mendosa, care aparent, a rămas în istorie drept adevăratul marinar din fotografie, era în acel moment la o întâlnire cu viitoare sa soţie, care poate fi văzută, cu zâmpetul pe buze, în seria de fotografii.




















