“Secretul” sistemului finlandez de învăţământ - timp mai puţin petrecut la şcoală

“Secretul” sistemului finlandez de învăţământ - timp mai puţin petrecut la şcoală

Deşi stau puţin la şcoală şi nu au teme multe, elevii din Finlanda sunt printre cei mai bine pregătiţi, având cele mai bune rezultate la nivel mondial.

Elevii finlandezi au un număr de cursuri pe zi extrem de redus, fiind cel mai mic regăsit printre ţările membre a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (aceasta cuprinde 35 de state, printre care Austria, Belgia, Canada, Germania, Luxemburg, Norvegia şi Statele Unite), iar sistemul de învăţământ se bazează pe câteva principii majore, scrie Descoperă.

Vacanţe de vară mai lungi Pe când elevii din Anglia şi din Ţara Galilor încă se mai duc la şcoală la jumătatea lunii iulie, cei din Finlanda iau vacanţa cu 6 săptămâni înaintea jumătăţii lunii iulie, iar întreaga vacanţă este estimată la 11 saptămâni. De asemenea, vârsta permisă pentru înscrierea copiilor în şcoli este cea de 7 ani. Mai mult, în urma testelor internaţionale realizate la Pisa, Finlanda ocupă locul 6 în lume când vine vorba de citit, acelaşi loc ocupându-l şi atunci când vine vorba de performanţele matematice şi ştiinţifice.

Profesorii sunt respectaţi Cuvântul cheie în sistemul de învăţământ din Finlanda este “încredere”. Părinţii au încredere că sistemul le oferă o educaţie bună copiilor, iar şcolile pun mare accent pe performanţele profesorilor, în timp ce meseria de profesor este una foarte respectată în Finlanda.

Planificări pe termen lung Saku Tuominen, director al proiectului HundrEd, spune că sistemul pe care se bazează învăţământul finlandez este inseparabil de cultura ţării, existând o strânsă coeziune între acesta şi societate, astfel că o societate eficientă şi echitabilă oferă şi un sistem de învăţământ de încredere.

Succesul Finlandei în acest domeniu se bazează pe legile adoptate în anii 1970 şi 1980, care au transformat un sistem comun într-unul care reprezintă un exemplu la nivel mondial, iar în această ţară scandinavă timpul rezervat educaţiei este unul preţios, neirosit, iar planificarea face ca aceasta să fie analizată timp îndelungat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble