Sorin Grindeanu: Guvernul nu va fi “al meu, nici al PSD, ci al României”

Premierul desemnat Sorin Grindeanu a declarat, la începutul discursului său din Parlament, că prima opţiune de premier a PSD-ALDE, Sevil Shhaideh, ar fi fost o “variantă excelentă”, apreciind că Liviu Dragnea s-a comportat ca un adevărat om de stat, care a evitat o criză politică foarte nocivă. “Le mulţumesc celor care m-au propus în această funcţie şi care mi-au fost alături în alcătuirea echipei guvernamentale şi a programului de guvernare pe care le supun astăzi dezbaterii. Vreau să precizez că prima propunere a PSD pentru funcţia de prim-ministru, Sevil Shhaideh, ar fi fost o variantă excelentă pentru conducerea guvernului şi e bine că dânsa e alături de mine în echipa viitorului executiv pe care o supun la vot azi în Parlament. Salut în mod deosebit echilibrul domnului preşedinte Liviu Dragnea, care în ultimele săptămâni s-a comportat ca un adevărat om de stat, punând interesul naţional mai presus de interesul său personal sau al partidului pe care îl conduce”,a declarat premierul desemnat Sorin Grindeanu. El a mai spus că, datorită lui Liviu Dragnea, s-a evitat astfel “o criză politică foarte nocivă” pentru România. “Eu vă propun astăzi o altă ţintă are, în opinia mea, le include pe toate celelalte (n.r. din programul de guvernare) - Romania normală. Vă propun şi îmi propun ca la finalul mandatului pe care mi-l îincredinţaţi astăzi, dacă veţi vota în favoarea guvernului, să avem o altă ţară în care oamenii să trăiască bine şi să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi. Acesta ar trebui să fie obiectivul principal al viitoarei guvernări. Îmi doresc o ţară normală, în care lucrurile să fie aşa cum trebuie să fie, în care anormalul să fie o excepţie şi nu o regulă”, a menţionat premierul desemnat Grindeanu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble