(VIDEO) Cursa nebună a fetei de 19 ani, drogată și fără permis, la Cluj

(VIDEO) Cursa nebună a fetei de 19 ani, drogată și fără permis, la Cluj

Tânăra de 19 ani care s-a urcat la volan duminică seara și a condus din Florești până pe Calea Turzii, unde a făcut un accident, ar fi consumat droguri.

Aceasta a lovit mai multe autoturisme din Florești și până pe Calea Turzii. Mașina era serios avariată, dar acest lucru nu a împiedicat-o să circule mai departe. Fără un cauciuc, tînăra a continuat să conducă haotic.

”În jurul orei 23.00, la intersecția străzilor Calea Turzii și Observatorului a avut loc un accident soldat cu rănirea unei persoane. Din primele informații, o tânără de 19 ani ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. Tânăra a fost rănită și transportată la unitatea medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Tânăra a acroșat câteva autoturisme pe raza comunei Florești. Ea a fost testată cu aparatul etilotest, reieșind că nu consumase alcool, însă oamenii legii au constatat că nu deținea permis de conducere.

Conform martorilor, șoferița a urcat Calea Turzii fără a avea un cauciuc. ”A mers fara cauciuc pe fata stânga urmărită de 4 echipaje de poliție . Totul s-a terminat la giratoriu de pe Calea Turzii la intersecția cu stara Observator. Am văzut live prin fața mea a trecut”, a relatat un martor.

Poliția Cluj a confirmat că probele de sânge au arătat că tânăra care a făcut ravagii pe drumul din Florești și până pe Calea Turzii s-a drogat cu cannabis.

sursa: www.stiridecluj.ro VideoFacebook / Ncn
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble