Dragnea anunţă referendum pentru modificarea Constituţiei

Dragnea anunţă referendum pentru modificarea Constituţiei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că referendumul pentru modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, ar putea fi organizat pe 30 septembrie sau în prima duminică a lui octombrie.

“Am discutat şi cu colegii, şi la începutul lunii septembrie, în prima săptămână trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului, în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul pentru declanşarea referendumului şi referendumul poate fi organizat fie pe 30 septembrie, fie în prima duminică din octombrie. Trebuie să prindem în buget, la rectificare referendumului. Nu e obligatoriu să fie duminică şi să fie doar o zi referendumul”, a declarat, marţi, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament. Acesta a adăugat că speră ca în aceeaşi perioadă să fie încheiate dezbaterile cu reprezentanţii societăţii civile şi cu toate părţile implicate pentru a avea un proiect care să reglementeze parteneriatul civil. “Sper să se finalizeze discuţiile cu cei implicaţi în subiect, pentru ca la începutul lui septembrie să construim şi să se clarifice multe lucruri în parteneriatul civil. Susţin în continuare că trebuie să avem o astfel de lege. Nu am fost şi nu voi fi nicioată intolerant. Trebuie să clarificăm noţiunea de familie, dar şi parteneriatul civil pentru că orice român trebuie să aibă posibilitate să aibă opţiunea să trăiască cum vrea, fără să deranjeze pe altcineva”, a adăugat liderul PSD. Întrebat dacă susţine posibilitatea dreptului de adopţie pentru cuplurile format din persoane de acelaşi sex, Dragnea a răspuns: “Eu personal am o rezervă aici.”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble