Legea privind reglementări pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor manifestări cultural-artistice, promulgată

Legea privind reglementări pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor manifestări cultural-artistice, promulgată

Joi a fost promulgată legea care prevede posibilitatea consumului de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor evenimente organizate în scop de recreere sau manifestări cultural-artistice. Actul normativ modifică articolul 2 Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Conform legii, “constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: servirea şi consumul băuturilor alcoolice în localuri publice şi în afara acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepţia spaţiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea Revelionului, zilelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum şi a perimetrelor special amenajate şi delimitate unde se desfăşoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat”.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble