PSD, negocieri cu Pro România pentru desemnarea unui premier
Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, şi Victor Ponta, preşedintele Pro România, auavut ieri o întâlnire ca urmare a adoptării moţiunii de cenzură în Parlament.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, cei doi discută despre propunerea de premier cu care vor merge la consultările de la Cotroceni. O variantă ar fi Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, rector al SNSPA.
Conform legii fundamentale, după căderea Guvernului, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Liberalii şi preşedintele au anunţat că nominalizarea va fi tot Ludovic Orban, pentru a forţa anticipatele. PSD, care iniţial anunţase că nu va propune un premier, fiind mai interesant de reforma în partid, a revenit, spunând că va face o propunere din afara partidului.
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Articolul 89 din Constituţie prevede că după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Astfel se va deschide calea alegerilor parlamentare anticipate, dorite atât de preşedinte, cât şi de PNL.




















