Patronatele din turism cer Guvernului REDESCHIDEREA restaurantelor de la 15 iunie

Patronatele din turism cer Guvernului REDESCHIDEREA restaurantelor de la 15 iunie
Înainte, Asociația Restaurantelor din România (HORA) a stabilit cu Guvernul, de principiu, ca și terasele să fie redeschise la 1 iunie, iar din două în două săptămâni să fie deschis gradual restul restaurantelor, respectiv mai întâi 50% din interior, iar apoi integral și în interior, scrie Profit. Patronatele din turism cer Guvernului ca restaurantele să intre în 15 iunie în faza a doua de relaxare, și anume redeschiderea interioarelor, în caz contrar numărul estimat al șomerilor din HoReCa va urca de la 30%, cât este estimat acum, la 40%. Acum, patronatele vor să se asigure că respectivul calendar va fi și apliccat și susțin că este foarte important pentru întreaga industrie a turismului să se treacă la faza a doua a relaxării restricțiilor pentru restaurante, în cel mai scurt timp, respectiv 15 iunie 2020. În acest caz, cei aproximativ 400.000 de oameni care lucrează în industrie vor fi reactivați complet. Redeschiderea integrală a celor 40.000 de restaurante, hoteluri, baruri și cafenele ar duce la reintrarea pe piață a localurilor care nu au mai redeschis deloc, estimate azi la 27% din total, adică 10.800 de spații. Redeschiderea restaurantelor ar duce, potrivit patronatelor, și la ameliorarea conflictului dintre proprietarii de spații și operatori legat de cuantumul și plata chiriei. Astăzi, aproximativ 10.000 de operatori din industria de turism au preluat integral sarcina chiriei, iar restaurantele aflate în conflict cu proprietarii intenționează să intre în insolvență.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble