Mai mult ca sigur toată România va intra din nou în stare de urgenţă şi în carantină

Mai mult ca sigur toată România va intra  din nou în stare de urgenţă şi în carantină

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că “toată România va intra din nou în stare de urgenţă şi carantină”, dar că acest lucru se va întâmpla după alegeri.

“Din măsurile luate până acum de actualul guvern (...) mai mult ca sigur că vom avea un blocaj în sistemul sanitar şi mai mult ca sigur că la un moment dat decizia va fi de a intra toată România din nou în stare de urgenţă şi în carantină. Pentru că nu se ia nicio măsură coerentă să stopăm acest trend ascendent în care ne aflăm în acest moment. (...) Noi ne-am trezit în această situaţie pentru că nu am avut niciun fel de prevenţie. Să ne aducem aminte contextul în care au fost deschise şcolile, nefiind pregătiţi, cu toate că am avut şase luni de pauză pentru copii şi pentru profesori. Au fost deschise pentru că aveam alegeri locale. Acum, peste câteva zile vom intra în campanie electorală. Categoric, în campania electorală nu vorbim despre o stopare a unui trend ascendent. Dimpotrivă. Şi cred că după ce îşi vor face moftul cu aceste alegeri pe data de 6 decembrie şi cei de la PNL şi cei de la USR, vom intra într-un blocaj total”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seara, la Realitatea Plus.

Acesta a fost de părere că, pe 6 decembrie, Guvernul va organiza alegeri parlamentare “în orice condiţii”.

“Vor face alegeri în orice condiţii. Nu îi interesează această pandemie şi această criză sanitară. Nu îi interesează câţi români vor muri. Îi interesează puterea absolută în România”, a susţinut Ciolacu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble