PSD a organizat un protest spontan în Parlament și cere înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru decesele de Covid-19

PSD a organizat un protest spontan în Parlament și cere înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru decesele de Covid-19
Deputații PSD au organizat, marți, un protest în Parlament, prin care au cerut formațiunilor din coaliția de guvernare să voteze înființarea unei comisii parlamentare de ancheta care să verifice statisticile privind decesele provocate de Covid-19. PSD a invocat declarațiile fostului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, care a declarat că există diferențe de raportare între sistemul care centralizează datele de la spitale și sistemul de la DSP. „Din informațiile pe care le avem, PNL, USR, UDMR doresc să respingă constituirea acestei comisii de anchetă, ceea ce este inexplicabil și șocant. În orice țară civilizată, după aceste declarații ale unui ministru, organele abilitate s-ar fi autosesizat și am fi avut suspecți în dosare grele și probabil că am fi avut și demiterea sau demisia guvernului pentru că este foarte grav dacă se confirmă aceste informații”, a spus Alfred Simonis. Deputații au susținut protestul, despre care spun că este „spontan” în fața biroului lui Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, cu pancarte negre inscripționate cu mesajele „Nu ascundeți morții” și „Vinovații să plătească”.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble