Monica Varga este profesoara, preda limba engleza la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, este instructor de dans la scoala de dans Passion4salsa si presedinte al Asociatiei Be Active , este colaborator si face pedagogie de recuperare cu copiii din spectru de la Asociatia Castelul Erhard.
Monica, este greu sa vorbim despre noi, însă, cum te-ai descrie. Cine este Monica Varga? Monica Varga….. este, in primul rand, mama a doua fete fantastice, Hannah, 18 ani si Zellah, 12. Imi place sa spun ca sunt o femeie care face ceea ce ii place : sunt profesoara, predau limba engleza la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, sunt instructor de dans la scoala de dans Passion4salsa si presedinte al Asociatiei Be Active , sunt colaborator si fac pedagogie de recuperare cu copiii din spectru de la Asociatia Castelul Erhard. Sunt o norocoasa, pentru ca, munca mea reprezinta, de fapt, pasiunile pe care le am: engleza, dansul, predatul, lucrul cu copiii si comunicarea, in general.
Daca ar fi sa ma descriu, as spune ca sunt o persoana care crede intr-o putere suprema, care stie ca este protejata de cineva de sus....o persoana care vede binele in oameni si careia ii place sa zambeasca si sa vada partea buna a lucrurilor. Nu as spune ca sunt o persoana practica, sunt mai mult, o persoana care crede in visurile ei si incearca sa le transforme in realitate. Sunt o persoana creativa, imi place sa organizez evenimente si imi place sa calatoresc. Si, pentru ca imi place mult sa citesc, in prezent sunt doctorand al Universitatii Tehnice Cluj Napoca.
Povestește-ne despre întâlnirea cu dansul? Toata viata mi-a placut dansul. In afara de niste cursuri de balet si gimnastica ritmica (in copilarie) nu am urmat cursuri de dans in mod organizat. Dar, nasterea lui Zellah (adica dupa ce am implinit 31 de ani) m-am inscris la cursuri de dans (intai dansuri de societate – nu m-a prea prins deloc....nu-mi place cand lucrurile sunt rigide) iar apoi la primul curs de salsa organizat in Satu Mare. Dragostea pentru salsa si bachata mi-a fost insuflata de doi instructori extraordinari : Bogdan Cotiso Nistorica si Carolina Capitan, care m-au facut sa inteleg ca nici varsta , nici kilogramele nu au nici o legatura cu pasiunea pentru dans. Niciodata nu e prea tarziu sa incepi, nu exista limite.....
Ai știut de la început că acesta este drumul pe care vrei să mergi? Intotdeauna am dansat, in adolescenta, eram mereu pe ringul de dans la discoteca (da, pe vremea aceea existau discoteci, unde cel mai important lucru era sa dansezi ...nu sa epatezi). Niciodata nu am visat ca voi avea propria mea scoala de dans, chiar daca, in copilarie filmul meu preferat era “Dirty Dancing”. Poate era si acesta un semn, insa nu l-am bagat in seama
Ce înseamnă dansul pentru tine? Dansul inseamna libertate de exprimare. Pasiune. Zambet. Dansul e ca o descarcare ….stii cum se spune: “ Daca esti trist, danseaza. Daca esti fericit, danseaza!” Orice stare ai avea, dansul te imbratiseaza si te transpune intr-o alta dimensiune, unde totul e condus de muzica si toate problemele, grijile si temerile dispar. Chiar daca vin obosita, stresata, poate uneori, trista, la dans, dupa ce incep cursul, toate se evapora, energia si feedback ul pozitiv al oamenilor imi umple sufletul de bucurie. Dansul e si terapie pentru suflet.
Când ai deschis școala de dans? Passion4Salsa a fost initial un concept care denumea primul festival de salsa din Satu Mare, (decembrie 2011), pe care l-am organizat impreuna cu 2 prieteni foarte buni (Reka si Cristian). Dupa succesul evenimentului, din 13 ianuarie 2012, am dat drumul primului curs de salsa si bachata marca Passion4Salsa. Se pare ca 13 a fost un numar cu noroc, desi, n-a fost un drum usor, tot timpul.
Ce dansuri faceți? La inceput aveam doar salsa , bachata si rueda, urmand sa extindem oferta de cursuri astfel incat sa acoperim toate categoriile de varsta: avem dans pentru pitici, break dance, dans contemporan, salsa teens – dans pentru adolescenti, grupe de adulti salsa, bachata, kizomba(se va relua dupa o mica pauza), pregatim dansul mirilor, zumba si pregatire pentru gravide.
Sătmărenii sunt dornici să învețe să danseze? Dupa ce se dezbraca de prejudecati, da. Inca exista, in randul celor de peste 30 de ani, conceptia de “deja e prea tarziu sa incep sa dansez” sau “ n-am pereche” sau “am 2 picioare stangi”. Daca inlaturam aceste preconceptii, si facem primul pas spre sala de dans, descoperim o cu totul alta lume, si “viata devine colorata” - vorbele unui cursant.
Cum a fost anul pandemiei, cum ați reușit să-i faceți față? Dificil. Dansul presupune comunicare non-verbala, apropiere, atingere. Intr-o perioada in care imbratisarea era interzisa, totul s-a mutat in online, si, spre bucuria noastra, pasiunea pentru dans nu a disparut.
La cursuri vin atât copii cât și adulți. Câte persoane sunt momentan acolo? Vara e mai dificil, copiii sunt in vacanta, pleaca pe la bunici….iar adultii prin concedii. Asa ca, am combinat grupele si incercam sa facem cursuri “all levels” la care se poate participa cu cunostinte medii de dans. Nu as putea da un numar precis de cursanti.
Se leagă prietenii, se leagă idile? Absolut! Avem la activ mai multe casatorii printre cursanti, inclusive instructorul nostrum de kizomba, Raul, si-a gasit marea iubire in sala de dans, urmand sa aiba nunta in septembrie. Un mare atuu al cuplurilor formate este pasiunea comuna: dansul.
Ce mare dorință ai pentru anul acesta? Dorinta? hmmm…..obisnuiesc sa redau cuvintele unui bun prieten : “Sanatate sa avem, ca restu’ le cumparam” Raluca Jofi




















