Restaurantele vor rămâne deschise pentru vaccinați, indiferent de rata de incidență

Restaurantele vor rămâne deschise pentru vaccinați, indiferent de rata de incidență

Restaurantele din România vor putea rămâne deschise indiferent de rata de incidență, dacă personalul și clienții sunt vaccinați, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu, care a precizat că aceste modificări vor fi realizate în următoarea ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Sectorul HoReCa a solicitat anterior să fie decuplat de rata de incidență.

„Deja am cerut domnului (Raed, n.r.) Arafat să modifice hotărârea CNSU. Astăzi s-ar putea să avem CNSU, prin care să permitem activitățile economice de acest gen, în special în HoReCa, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate. Indiferent de rata de incidență. Persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant și dacă cei de acolo sunt vaccinați. Nu trebuie să îi penalizăm pe cei care sunt vaccinați și acesta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte”, a declarat miercuri premierul FLorin Cîțu.

El a spus că urmează să stabilească care alte activități vor beneficia de aceleași reguli, în funcție de propunerile primite.

sursa digi24

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble