Clarificări. Sorin Grindeanu: “PNL NU m-a votat la șefia Camerei Deputaților”

Clarificări. Sorin Grindeanu: “PNL NU m-a votat la șefia Camerei Deputaților”

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat, marţi, că s-a format o majoritate în Biroul Permanent al Camerei care l-a votat preşedinte interimar, el precizând că PNL nu l-a votat, infirmând că s-a creat o nouă majoritate în Parlament cu liberalii. ”A fost un vot în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi, şapte, adică o majoritate, au votat pentru mine. Următoarea propunere era doamna Cristina Prună, dar, având eu majoritatea, nici nu s-a mai supus la vot”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă acest vot în Biroul Permanent arată o nouă majoritate cu PNL, Grindeanu a arătat că el nu a primit voturile PNL. ”A fost un vot în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, PNL-ul nu m-a votat”, a afirmat el. Sorin Grindeanu a fost votat, marţi, în Biroul Permanent, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, cu voturile UDMR, ale minorităţilor şi ale AUR. PNL s-a abţinut la vot.

Reacția lui Marcel Ciolacu după ce Grindeanu a preluat interimatul conducerii Camerei Deputaților Președintele PSD Marcel Ciolacu s-a arătat încântat că Sorin Grindeanu a preluat interimatul pentru două săptămâni la conducerea Camerei Deputaților.

„Mă bucur că dl Grindeanu a reușit să creeze o majoritate în Parlament și să fie președinte interimar”, a spus Ciolacu, la sediul partidului.

Klaus Iohannis le-a a cerut liderilor PNL o alianță cu PSD Președintele Klaus Iohannis ar fi decis să se implice direct în negocierile pentru formarea unei majorități, iar alegerea președintelui este de a merge alături de PSD.

Conform stiripesurse.ro , Klaus Iohannis a sunat personal mai mulți lideri de filiale ai PNL pentru a le cere să sprijine varianta intrării PSD la guvernare. Preșdintele le-a explicat acestora că este singura variantă care asigură o majoritate solidă.

Mai mulți lideri de filială au dat curs solicitării președintelui, dar unii l-au și refuzat pe Klaus Iohannis. În special liderii de filiale unde bătălia cu PSD a fost una acerbă au refuzat să facă acest compromis.

Cu toate acestea, conform surselor noastre, curentul unei alianțe cu PSD este majoritar în PNL, iar sprijinul lui Klaus Iohannis îi îndeamnă pe mai mulți liberali să meargă pe această linie. Marele opozant al unei alianțe PSD-PNL este liderul PNL, Florin Cîțu. Acesta, deși cunoaște planul lui Klaus Iohannis, se opune categoric unei alianțe cu PSD.

Situația devine tot mai complicată în PNL, asta pentru că partidul riscă o scindare foarte puternică. Dacă vor fi mai mulți lideri care vor refuza alianța cu PSD, atunci va fi primul semnal al ruperii de Klaus Iohannis.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble