Câţi români vor fi recrutaţi în Armată? Ministrul Apărării a făcut anunțul

Câţi români vor fi recrutaţi în Armată? Ministrul Apărării a făcut anunțul

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat, miecuri seară, că România rămâne la ideea de armată profesionistă şi că nu este important numărul mare de cadre militare, ci mai degrabă specializarea şi profesionalismul. Dîncu spune că, în 2-3 ani, ţara noastră ar putea avea un surplus de până la 15.000 de oameni pregătiţi să reprezinte rezerva strategică în Armată.

Vasile Dîncu a explicat, la Digi24, miercuri seară, că lecţiile războaielor au arătat că nu este important numărul mare de soldaţi într-o ţară.

”Lecţiile războiului din Ucraina şi cel din Afganistan, pornind de la cel din Irak au arătat un lucru care este clar şi a intrat în strategia de organizare a armatelor moderne din acest moment. Nu numărul soldaţilor face puterea unei armate, nu numerele mari, nu formaţiile mari sunt sunt importante pentru că acestea aţi văzut cum s-au împotmolit în Ucraina. Importante sunt două lucruri, unităţi mici, superspecializate şi cu armament superprofesionalizat. Dintr-o armată cum au adus ruşii, tineri recruţi care nici nu ştiau unde se află, au venit pe un teritoriu străin şi nici nu ştiau ce se întâmplă acolo, nu faci o armată puternică”, a declarat Dîncu.

Ministrul Apărării a precizat că România rămâne pe ideea de armată profesionistă. ”Rămânem la ideea de armată profesionistă. Sigur că sunt ţări, Austria de exemplu, care este o ţară modernă, face parte din NATO şi are un sistem de armată obligatorie, dar este o excepţie, aproape, în zonele noastre. este şi o ţară cu populaţie mică. Una este să ai o populaţie de 20 milioane de locuitori şi alta o populaţie mai mică. Rămânem pe ideea unei armate profesioniste, rămânem pe ideea unei rezerve operaţionale care să fie puternică şi care trebuie şi începem să o completăm acuma. O facem prin rezerviştii voluntari şi prin stagiul militar voluntar”, a spus Dîncu.

Vasile Dâncu a adăugat că vom ajunge să avem până la 15.000 de rezervişti în cel mult trei ani. ”În următorii 2-3 ani cred că vom ajunge la un surplus între 10.000 şi 15.000 de oameni pregătiţi care să fie rezerva noastră strategică, rezerva operaţională”, a declarat Vasile Dîncu.

 

Sursa: RomâniaTV

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble