More



    SPECTACOL: România din satul românesc: 1 Decembrie 2023

    - Advertisement -

    Ziua națională a României este prilej să ne întoarcem spre valori și principii identitare parte din poporul român și să privim România în formele ei autentice.

    Satul românesc este un univers ȋn sine, același ȋn timp și spaţiu, unic rezervor al spiritualității noastre și baza etnogenezei neamului nostru. Satul trăiește și astăzi, la modul prezent, cu toate angoasele și bucuriile sale și încă susține pe umeri neamul românesc.

    Casa de Cultură “Dr Augustin Mircea” și Primăria și Consiliul Local al Orașului Ardud vă invită să deveniți parte dintr-un demers inedit menit să revitalizeze satul românesc și să celebreze Ziua Națională a României cât mai aproape de izvoarele Genezei românești.

    ”Vă invităm în GERĂUȘA, exponent al satul românesc care ne primește mereu cu braţele deschise, locul copilăriei, poarta noastră spre vise, cu fântâni cu apă limpede de izvor şi arbori seculari, ce se zăresc printre poteci, ca o mărturie a veşniciei sale.

    În 1 Decembrie 2023, de la ora 16.00 vă așteptam la Căminul Cultural din #Gerăușa unde alături de îndrăgiți soliști de muzică populară și dânțăuși codreni ne vom bucura împreună de Ziua Națională a României”, spun organizatorii.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts