Meditaţii (31). Păcatul (cauza) şi boala (efectul)

De multe ori, când traversăm o perioadă dificilă, când ne îmbolnăvim, avem obiceiul de a cârti şi de a ne întreba: De ce a trebuit să se abată tocmai asupra mea această nenorocire? Însă, privind în trecut, vedem o serie de păcate grele, care ne apasă sufletul. Abia când le conştientizăm, ne dăm seama care este cauza suferinţei noastre din prezent. Sănătatea este cea mai preţioasă comoară a vieţii umane. O apreciem atunci când o avem, dar mai ales după ce am pierdut-o. Cel mai sănătos şi mai viguros trup se poate ruina în momentul în care se lasă înrobit de patimi şi păcate, ca de pildă: îmbuibarea, lăcomia, beţia, desfrânarea. Între păcat, care amenință legătura armonioasă a omului cu Dumnezeu, fiind călcarea voii şi a poruncilor dumnezeieşti, şi boală se stabileşte o relaţie ca între cauză şi efect. Păcatul este cauza, iar boala efectul. Însă, păcatul nu aparţine firii noastre, ci este virusul pe care îl putem înlătura, împiedicând instalarea bolii în organism. Nu păcatul, ci virtutea aparţine firii omeneşti. Aşa cum dispare întunericul la ivirea luminii, tot astfel dispare păcatul la apariţia virtuţii. Aceasta înseamnă, scria Pr. prof. dr. Sorin Cosma, că dacă vom cultiva în suflet blândeţea, vom putea alunga din fire mânia; prin cumpătare şi înfrânare vom alunga desfrâul şi beţia; prin smerenie vom îndepărta mândria, slava deşartă şi iubirea de sine; cultivând milostenia, vom alunga din suflet avariţia şi lăcomia; dacă vom fi curaţi cu inima, va dispărea orice urmă de invidie şi răutate, fiind astfel deopotrivă plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor. Este ca şi cum ai părăsi un drum greşit şi ai apuca pe o cale netedă şi dreaptă, care duce spre împlinirea scopului propus: mântuirea sufletului. Pentru atingerea acestui ţel suprem este imperios necesar să privim păcatul ca pe un rău al fiinţei noastre de care putem şi trebuie să ne debarasăm, spre a asigura vieţii buna ei desfăşurare şi sănătate, câştigându-ne concomitent şi fericirea în eternitate. Deci, noi înşine avem datoria să părăsim păcatul şi să ne apropiem de Dumnezeu, prin virtute. Împlinind voia divină, trăim împreună cu Dumnezeu sau Dumnezeu trăieşte în noi. În clipa în care comitem păcatul, indiferent cum s-ar numi el, ne înstrăinăm de Domnul sau mai bine zis Îl izgonim din fiinţa noastră şi intrăm în sfera de influenţă a diavolului şi chiar în stăpânirea lui dacă persistăm în rătăcire, întrucât “cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul” (I Ioan III; 8) şi “oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului” (Ioan VIII; 34). Păcatul l-a transformat şi pe diavol dintr-un înger luminat în satan. La fel procedează şi în cazul nostru: ne amăgeşte, ne produce plăcere şi satisfacţie, ne propune fericire şi împlinire, dar, în final, roadele pe care le culegem sunt amare. Păcatul împiedică lucrarea harului dumnezeiesc în noi, ne răpeşte pacea, liniştea, lumina, binecuvântarea şi ne târăşte de la extaz la agonie, încă în trup fiind, pentru ca, în final, să ne abandoneze în iad. Să nu ne amăgim crezând că putem păcătui în ascuns fără ca Dumnezeu să ne vadă. El este Judecător drept nu numai al lucrurilor din afară, ci şi al gândurilor lăuntrice. Totodată, să nu dăm dovadă de naivitate, catalogând păcatele după gravitatea sau simplitatea lor, împărţindu-le în grele sau uşoare, deoarece şi cele care în aparenţă sunt mici, prin comiterea lor repetată ne conduc spre altele mai mari, îmbolnăvindu-ne sufletul şi trupul. Orice păcat este grav pentru că ne desparte de Părintele nostru Ceresc şi ne apropie de iad, dacă nu ne debarasăm de el la timp. Am remarcat faptul că păcatul este o cauză a bolii, putând distruge atât sufletul, cât şi trupul. Ca atare, să ne ferim de el, iar dacă am păcătuit să ne îndreptăm acum pentru că timpul trece. Păcatul produce durere şi, la sfârşit, moarte. A păcătui este omeneşte; stăruinţa în păcat constituie dorinţa şi victoria diavolului asupra noastră. Toţi suntem păcătoşi, însă chiar dacă am căzut în păcat, să nu deznădăjduim, fiindcă ne putem vindeca prin pocăinţă/mărturisirea păcatelor/Spovedanie. Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne aşteaptă!

Preot dr. Cristian Boloş