More

    CRIZA DIN UCRAINA: Cele două avioane de vânătoare au fost doborâte cu rachete lansate din Rusia, acuză Kievul

    3

    Ucraina a afirmat că cele două avioane de vânătoare doborâte miercuri într-o zonă aflată sub controlul rebelilor au fost atinse de rachete lansate de pe teritoriul Rusiei.

    “Două dintre avioanele noastre au fost doborâte de la altitudinea de 5.200 de metri. Potrivit primelor informaţii, rachetele au fost lansate de pe teritoriul Rusiei”, afirmă Consiliul ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare într-un comunicat.

    Cele două avioane de vânătoare de tip Su-25 au fost distruse într-o zonă situată la câţiva zeci de kilometri de locul unde s-a prăbuşit joi avionul de linie care efectua zborul MH17, doborât de o rachetă. Toate cele 298 de persoane care se aflau la bordul avionului malaysian au murit.

    Precizarea altitudinii la care se deplasau cele două avioane este importantă, deoarece rebelii au afirmat în mai multe rânduri că dispun doar de rachete de tip sol-aer care pot atinge un plafon de 2.500 până la 3.000 de metri.

    Aceste afirmaţii ale rebelilor aveau ca scop dezminţirea rolului pe care l-ar fi jucat doborârea zborului MH17, distrus de o rachetă în timp ce avionul de linie zbura la altitudinea de peste 10.000 de metri.

    Însă, potrivit unor informaţii compilate de către serviciile de informaţii americane, în momentul prăbuşirii avionului malaysian, în zona aflată sub controlul rebelilor se afla un lansator de rachete de tip Buk, care poate atinge plafonul de 25.000 de metri.

    Potrivit unor experţi americani, o rachetă a fost lansată cu sistemul de tip SA-11 sau Buk de către rebeli susţinuţi de către Rusia.

    De asemenea, forţele armate ucrainene au anunţat miercuri că au doborât un avion fără pilot de tip Orlan-10, în zona în care efectuează “operaţiunea teroristă”, în apropiere de localitatea Amvrosiivka, în regiunea Doneţk.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE