More

    Un vot pentru ‘nu’ la referendum ar slăbi puterea de negociere a Greciei, avertizează un vicepreședinte al Comisiei Europene

    2

    Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a declarat vineri că un vot negativ la referendumul de duminică nu ar întări puterea de negociere a Atenei cu creditorii săi, ci dimpotrivă, ar slăbi-o, relatează AFP.

    ‘Ar fi fals să presupunem că un vot pentru ‘nu’ ar întări poziția de negociere greacă. Dimpotrivă’, a spus el într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt, apreciind că situația din Grecia este ‘mult mai rea decât săptămâna trecută’, înainte ca premierul grec Alexis Tsipras să întrerupă negocierile cu creditorii și să anunțe că va organiza un referendum.

    Grecii sunt chemați să se pronunțe duminică asupra planului de asistență financiară al creditorilor — UE, BCE și FMI — care era încă în discuție până sâmbătă și care era atașat unui program care între timp a expirat sâmbătă.

    ‘Chestiunea referendumului nu este corectă nici faptic, nici juridic. Totuși grecii vor da duminică un semnal politic restului Europei’, a apreciat Dombrovskis.

    Guvernul stângii radicale, care susține că nu are nicio intenție să scoată țara din zona euro, estimează că o victorie a lui ‘nu’ i-ar permite să fie ‘mai bine înarmat’ pentru a negocia un nou ajutor din partea creditorilor și o restructurare a datoriei țării.

    Chiar în cazul reluării negocierilor ‘asta ar putea necesita câteva săptămâni, pentru a pune pe picioare un al treilea program (…) Marea necunoscută este dacă putem să ne înțelegem din punct de vedere politic’, a avertizat vicepreședintele CE.

    Repetând că Bruxellesul ‘face eforturi ca Grecia să rămână în zona euro’, Valdis Dombrovskis mai subliniază că ‘Grecia este un caz izolat’ în zona euro, care ar fi devenit ‘mai solidă’ în cursul ultimilor patru ani.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE