Hoţ prins în urma testului poligraf

Hoţ prins în urma testului poligraf

Poliţiştii Secţiei 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală au investigat un caz de furt din locuinţă, care a necesitat o anchetă laborioasă, şi chiar supunerea suspectului la un test poligraf. Totul a debutat în vara anului trecut, când dintr-un cabinet medical din localitatea Tarna Mare a fost sustras pe timp de noapte un laptop, medicul sesizând Poliţia, preocupat nu numai de sustragerea bunului, cât mai ales de pierderea informaţiilor importante şi a bazelor de date conţinute. La cercetarea la faţa locului, poliţiştii Secţiei 8 au constatat că nu există nicio urmă de forţare, de pătrundere prin efracţie, singura ipoteză viabilă fiind aceea că în incintă s-a pătruns prin folosirea unor chei potrivite. Suspiciunea poliţiştilor s-a confirmat, în urma anchetei rezultând că un localnic din Tarna Mare, Viorel P., în vârstă de 32 de ani, cunoscându-l pe unul dintre angajaţii cabinetului, a pătruns fără drept în locuinţa sa, în timp ce bărbatul dormea, şi i-a sustras cheile, plănuind să fure bunuri pentru a face rost de bani. A intrat apoi în cabinet şi a furat laptopul, apreciind că acesta ar fi bunul pe care l-ar putea valorifica cel mai uşor. Deşi poliţiştii, restrângând cercul de suspecţi, au ajuns la bărbatul de 32 de ani, acesta continua să nege comiterea faptei, astfel încât pentru a demonstra comportamentul său disimulat s-a efectuat şi o testare poligraf de către ofiţerii specializaţi în această tehnică, din cadrul I.P.J. Maramureş. Testul poligraf s-a dovedit şi de această dată o metodă eficientă de depistare a infractorilor, persoana suspectată de poliţişti ajungând să se destăinuie. Cu această ocazie a fost recuperat astfel şi bunul sustras, care a reintrat în posesia proprietarului de drept. Viorel P. este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, dar şi a infracţiunii de violare de domiciliu, având în vedere că, pentru a dobândi cheile, suspectul a pătruns fără drept într-o locuinţă.

Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble