Pensionarii cer din nou Cantina Unio

Pensionarii cer din nou Cantina Unio

Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor Satu Mare, Mircea Marian, a cerut din nou Cantina Unio, care în prezent este administrată de Casa Judeţeană de Pensii, pentru a fi amenajat aici un centru de zi pentru vârstnici. Cererea a fost făcută ieri în cadrul şedinţei de lucru a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice a judeţului Satu Mare, la care directorul CJP, Eugenia Sabou, s-a împotrivit. Prefectul Eugeniu Avram a solicitat directorului Eugenia Sabou documentaţia care atestă faptul că această clădire este administrată de CJP.

În prima parte a şedinţei, Mircea Marian şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că administratorii ştrandului termal au ridicat preţurile pentru pensionari de la 5 la 9 lei, deşi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, le-a promis într-o şedinţă anterioară că tariful nu va fi schimbat. Prezent la şedinţă, consilierul primarului, Gheorghe Rentea, a promis că se va interesa de situaţie.

În continuare, Mircea Marian a mai cerut încă o dată Cantina Unio, administrată în prezent de Casa Judeţeană de Pensii, pentru a fi amenajat aici un centru de zi pentru vârstnici şi sediul Consiliului Judeţean al Pensionarilor. “Ni s-a tot promis că va fi rezolvată situaţia dar nu s-a făcut nimic. Sunt convins că cineva a pus ochii pe această clădire”, a spus Mircea Marian. Directorul CJP, Eugenia Sabou, a intervenit afirmând că instituţia pe care o conduce administrează această cantină, aici fiind în curs de amenajare arhiva, şi că în scurt timp vor fi alocate fonduri pentru amenajarea ei. De asemenea, şi prefectul Eugeniu Avram a intervenit solicitând directorului Eugenia Sabou documentaţia care să ateste faptul că această clădire este administrată de CJP şi le-a cerut pensionarilor să nu mai solicite acest spaţiu.

Totodată, Eugenia Sabou i-a îndemnat pe pensionari să ia exemplul Primăriei Negreşti Oaş care a reuşit amenajarea unui centru de zi pentru vârstnici din fonduri europene, în baza unui proiect. “Mergeţi la Negreşti şi întrebaţi-i pe cei de acolo cum au reuşit acest lucru”, a mai spus directorul CJP. O altă solicitare din partea pensionarilor a fost Taberele Judeţene, însă nici această propunere nu a fost agreată de autorităţi.

La finalul şedinţei, Mircea Marian s-a plâns de faptul că directorul unei instituţii din judeţ l-a înjurat de mamă, fără să dea numele acestuia, iar directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Florin Găzdac, le-a propus pensionarilor un protocol de colaborare.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble