Agricultorii, chemaţi la consultări de prefectul Avram

    Prefectul Eugeniu Avram îi invită la consultări, miercuri, pe reprezentanţii instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, respectiv pe reprezentanţii asociaţiilor profesionale de profil pentru stabilirea viitoarei strategii agricole a judeţului Satu Mare. Concluzia discuţiilor va fi prezentată joi la Cluj Napoca, în cadrul unei conferinţe privind valorificarea potenţialului agroalimentar al României. “Prefectul Eugeniu Avram va participa în data de 4 iulie, la Cluj Napoca, la conferinţa regională în cadrul proiectului „Strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României“. Pentru formarea unui punct de vedere, în data de 3 iulie, de la ora 9.00, în Sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, prefectul Eugeniu Avram invită la o consultare toate instituţiile publice cu atribuţii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale şi asociaţiile profesionale de profil privind stabilirea viziunii şi liniilor directoare de dezvoltare a sectorului agroalimentar pentru judeţul Satu Mare. La consultare sunt aşteptaţi să participe şi operatorii economici interesaţi”, se arată într-un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble