Contrabandist prins cu 2000 de pachete de ţigări

Poliţiştii Secţiei 7 de Poliţie Rurală Carei l-au oprit luni în trafic pe Florin N., în vârstă de 30 de ani, din Livada, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat pe raza localităţii Carei. Cu ocazia controlui efectuat de către poliţişti, în portbagajul autorismului au fost găsite 2.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar tânărul a fost reţinut 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În urma extinderii cercetărilor de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în cursul zilei de marţi au fost emise de către Judecătoria Satu Mare două mandate de percheziţie la domiciliul învinuitului şi la Societatea comercială unde este asociat unic. Poliţiştii au procedat la punerea în executare a celor două mandate de percheziţie. Cu această ocazie au fost ridicate următoarele bunuri : 1400 litri motorină, suma de 12.000 lei şi aparatură electronică în valoare de 2200 lei. De asemenea a fost indisponibilizată autoutilitara Volkswagen LT, proprietatea tânărului, în interiorul căreia s-a găsit cantitatea de 235 litri băuturi spirtoase şi 30 litri aditivi de preparare a băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările cu autorul în stare de libertate. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble