Festivalul Judeţean de Toacă şi Cântece Religioase, ediţia a VII-a

Festivalul Judeţean de Toacă şi Cântece Religioase, ediţia a VII-a

Parohia Ortodoxă Română Tăşnad, în colaborare cu Consiliul Judeţean Satu Mare şi Primăria Oraşului Tăşnad, în vederea promovării vechilor tradiţii populare şi religioase, organizează, pe data de 11 august 2013, la Catedrala “Sfânta Maria”, cea de-a VII – a ediţie a Festivalului Judeţean de Toacă şi Cântece Religioase, cu genericul „Toată suflarea să laude pe Domnul”. “Festivalul se desfăşoară cu ocazia Hramului „Catedralei Sfânta Maria”, 15 august 2013, spre a amplifica sentimentele şi sensibilitatea sufletească a copiilor pentru tradiţia, cultura şi bineînţeles credinţa ortodoxă”, se arată în comunicatul Parohiei Ortodoxe Române Tăşnad. Concursul se va desfăşura în Catedrala „ Sfânta Maria” unde se vor întrece în realizarea artistică a cântecului de toacă, şi alte cântări, băieţi şi fete cu vârsta între 3 şi 15 ani, îmbrăcaţi în costum naţional. Festivităţile concursului se vor derula între orele 14 – 17 şi pot participa câte doi copii dintr-o parohie, a cărei biserică are o tradiţie în materie de Toacă. Fiecare concurent va bate toaca, de lemn, instalată în biserică, maximum un minut, căutându-se realizarea artistică a zonei sau ceva mai deosebit, apoi printr-un vers de cântecel sau o mică recitare va încânta asistenţa. Departajarea concurenţilor se va face de către juriu şi se vor acorda, la fiecare categorie de vârstă, premiile I, II, III şi menţiuni. Fiecare concurent trebuie să fie pregătit pentru un eventual răspuns în faţa presei, radio sau tv, în legătură cu tradiţia despre Toacă sau Cântarea în biserică. Ultima zi de înscriere în concurs este ziua de 10 august anul curent. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble