În ciuda tuturor eforturilor medicilor sălăjeni, Balint Geza, fost primar al orașului Cehu Silvaniei, a decedat luni la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Acesta a fost primar din 1996-2000, după care a avut două mandate de consilier județean, în perioada 2004-2008 și 2008-2012. Balint Geza, a fost căsătorit de două ori, a avut un copil din prima căsnicie și alți doi din cea de-a doua. Fostul primar și consilier județean era bolnav de mai mulți ani, iar sâmbătă 24 august, la ora 16.00, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 108A, în afara localității Benesat, din cauza neatenției în conducere, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod, accidentându-se grav.