More

    Start spectaculos al stagiunii 2013-2014 la Teatrul de Nord

    teatru

    La Teatrul de Nord Satu Mare a avut loc ieri prima şedinţă din cadrul stagiunii 2013-2014, în cadrul căreia actorii secţiei române s-au întâlnit cu directorul interimar al instituţiei, Sorin Oros. Directorul Teatrului de Nord a declarat că această stagiune se anunţă a fi una dificilă, întrucât în două-trei săptămâni actorii Teatrului de Nord, atât de la secţia română cât şi de la secţia maghiară, vor fi nevoiţi să se mute la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru ca teatrul să intre în reabilitare. Prin această mutare, conducerea instituţiei de cultură se teme că o parte din publicul fidel nu va mai participa şi la spectacolele care vor avea loc în noua locaţie. La rândul lor, atelierele de lucru se vor desfăşura în fosta clădire a Liceului de Artă “Aurel Popp” Satu Mare. În această stagiune vor avea loc 16 premiere, atât spectacole pentru copii, elevi, cât şi pentru adulţi. Astfel, în data de 26 septembrie va fi premierea spectacolului “Capra cu trei iezi”. O premiera a teatrului sătmărean va fi spectacolul în aer liber “Commedia dell arte”, care va avea loc în data de 29 septembrie, prin care sătmărenii vor fi invitaţi să urmărească şi piesele care se vor desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor.
    Alte premiere vor fi “Meşterul Manole”, în data de 6 octombrie, “Profesorul de franceză” – în 27 octombrie, “Woyzeck”- 1 decembrie, “Păcală”- 16 ianuarie 2014, “Domnişoara Iulia”- 19 ianuarie. Un moment spectaculos se anunţă în data de 24 ianuarie 2014, când va avea loc “Balul actorilor”, întrucât secţia română va celebra 45 de ani, urmând ca la acest eveniment să fie invitaţi toţi actorii români din ţară care au trecut şi pe la Teatrul de Nord Satu Mare. Alte spectacole vor fi “Moartea Albă”, în data de 16 februarie 2014, “Take, Ianke şi Cadâr” – 2 martie 2014, “Yom Kipur” – 30 martie 2014, “Jack şi vrejul de fasole” – 7 aprilie 2014, “Iona” – 13 aprilie 2014, “Prah” – 4 mai 2014, “Clinica sinucigaşilor” – 11 mai 2014. Închiderea stagiunii “Jos cortina” va avea loc în data de 1 iulie 2014 şi se va desfăşura în urma unui spectacol improvizat. În cadrul viitoarei stagiuni vor fi colaborări cu patru regizori noi, dar şi trei actori noi, aceştia fiind Andrei Stan, Bianca Lidia Cuteanu şi Cristian Iorga. Şedinţa s-a încheiat cu un moment festiv, cu şampanie şi artificii, în cadrul căruia actorii au ciocnit un pahar cu directorul instituţiei şi şi-au urat mult succes în noua stagiune, momentul fiind realizat cu sprijinul Restaurantului “Paloma” şi a Cofetăriei “Daniel”.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE