Războiul merdenelelor îi lasă reci pe sătmăreni

La Satu Mare, coada la merdeneaua din Piața Amzei nu prea produce emoții. Avem langoș, kürtős, beigli, beleș de Bogdand și ștrudli șvăbeasc. Și, dacă e să fim sinceri, mai avem și jiróș kenyérul cu ceapă, sămătișe, pancove cu lekvar și alte bunătăți care nu au nevoie de marketing bucureștean ca să ne convingă.
În timp ce Capitala s-a încins zilele acestea într-un veritabil „război al merdenelelor”, cu Mița Biciclista și Piața Amzei în prim-plan, prin nord-vestul țării lumea privește toată povestea cu o sprânceană ridicată (  a nu se confunda cu monosprânceana)  și cu o întrebare simplă: „Bine, dar pentru o merdenea chiar se stă la coadă?”
La Satu Mare, asemenea fenomene sunt mai greu de înțeles. Nu pentru că n-am aprecia patiseria, ci pentru că avem tradiția noastră. Un langoș făcut cum trebuie, din Piața Mică, un kürtős proaspăt, o bucată de beigli, beleșul de Bogdand , pancova de Hurezu Mare sau un ștrudli șvăbeasc  din zona Moftin pot produce mult mai multă emoție decât o merdenea devenită vedetă de Capitală.
Iar despre un jiróș kenyér adevărat, cu ceapă și o sămătișe lângă niște lăști cu colompiri, ce să mai spunem? Ăsta nu are nevoie de coadă de câteva sute de metri și nici de scandal pe rețelele sociale ca să-și demonstreze valoarea.
De croissant nici nu mai are rost să vorbim. Avem ciurigauăle noastre! Și cine le știe, știe.
Așa că, din Ardeal, „războiul merdenelelor” pare mai degrabă un spectacol bucureștean. Poate căldura a încins prea tare spiritele. Poate că e vorba de nostalgia după vremurile în care statul la coadă era, înainte de 1989, aproape sport național, iar acum s-a găsit un motiv mai gustos pentru reconstituire.
Cert este că sătmăreanul nu se înghesuie ușor pentru orice. Dacă tot trebuie să stăm la coadă, măcar să merite. Și, între noi fie vorba, pentru un langoș bun , o plăcintă codrenească ori creață sau un beleș adevărat, s-ar putea să acceptăm și noi câteva minute de așteptare.
    Merdeneaua? Să rămână la Amzei. Noi avem cu ce.