Castorul se-ndoapă ca porcul

Castorul se-ndoapă ca porcul

Rămas fără sprijin financiar, după ce s-a comportat atât de ordinar, Castorul continuă să profite de ospitalitatea oamenilor simpli. Şi o face cu atâta îndârjire, încât a ajuns deja la nesimţire. Împreună cu gaşca sa ratată, Castorul străbate Oaşul, cerşind din poartă-n poartă. Încă mai există, din păcate, oameni de bună credinţă care habar n-au ce om fără credinţă în poartă le bate, la ceas de zi sau de noapte. Deşi era învăţat cu ciorbele şi cu grătarele, acum ischemicul Castorică se mulţumeşte şi cu câte-o clisă mică. Rozătorul se-ndoapă ca porcul, mestecând alene şoricul. De ceapă nevoie nu prea are, căci gaşca sa nu e tocmai lipsită de duhoare. Pâinii nu prea-i duce dorul, în schimb întâmpină probleme cu alcoolul. După ce ani la rând s-a delectat cu băuturi alese, în special cu pălincă de cireşe, acum ar bea orice fel de poşircă, care să-i stimuleze căpăţâna ischemică. A ajuns consumator de vin de masă, adus în buzunar direct de-acasă. Îi trebuie doar un pahar şi puţină apă, căci pastila mult-dorită o are în buzunar, fără să-i pese că este demnitar. Uneori mai pică şi sub masă, dar nu ca să caute drumul spre casă. Astfel, Castorul se face de tot râsul, fără să-i pese că pică pe sub mese. Găştii sale nu-i pasă nici atâta, bucuroasă că poate să bea şi ea câte ceva, căci de salarii achitate nici nu poate fi vorba. Mare e grădina Domnului, iar mulţi şi mari porci au aglomerat cocina, împroşcând apoi cu rahat în toată lumea.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble