Vacanţa s-a terminat, astfel că începând de ieri cei aproximativ 50.000 de elevi sătmăreni, alături de cadrele didactice, s-au întors în şcoli. Potrivit obiceiului, în toate unităţile şcolare din judeţ au fost organizate festivităţi de deschidere de an şcolar, la multe dintre acestea fiind prezente şi autorităţile judeţene şi locale. Nici ploaia căzută în primele ore ale dimineţii de ieri nu a putut împiedica desfăşurarea acestor festivităţi, care au fost organizate în sălile de sport sau cele festive. De mână cu părinţii lor, bobocii de clasa pregătitoare şi de clasa întâi au întâmpinat cu emoţie prima zi de şcoală din viaţa lor, în timp ce elevii claselor terminale se gândesc încă de pe acum la examenele naţionale ce vor avea loc în vara anului viitor.
Sala festivă, plină ochi la CN “Mihai Eminescu”
La Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, sala “Vasile Lucaciu” a devenit neîncăpătoare pentru părinţii şi profesori care au venit împreună în prima zi a noului an şcolar. După ce şi-au vizitat sălile de clasă, elevi, părinţi şi copii s-au îndreptat spre sala festivă pentru a asculta mesajul conducerii la începerea noului an şcolar. Pe lângă bucuria revederii sau emoţiile primei zile de şcoală la un nou liceu, elevilor li s-a atras atenţia că şcoala este locul care te pregăteşte pentru viitor.
Directorul colegiului, Ioan Pop, le-a povestit elevilor despre trecutul şcoli dar şi despre felul în care foştii elevii au dus o muncă grea pentru a se afirma pe plan naţional. “Şcoala nu este un loc de relaxare şi de distracţie, este un loc în care vă veţi confrunta cu probleme dar acestea vor fi mult mai uşoare decât cele cu care vă veţi confrunta în viaţa voastră de zi cu zi. Sper că împreună cu profesorii care vă vor consilia şi cu părinţii veţi putea să treceţi peste ele. Rolul şcolii este să vă pregătească pentru viaţa universitară”, a mai declarat Ioan Pop.
La eveniment a luat parte şi inspectorul general Mariana Roman, absolventă a colegiului, dar care a venit şi în calitate de părinte. Aceasta le-a transmis tuturor celor prezenţi succes în toate acţiunile lor şcolare. În timp ce unii elevi au participat la deschiderea festivă, alţii erau deja în sălile de clasă pentru prima oră de dirigenţie din noul an şcolar.
Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil”, un exemplu demn de urmat
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, alături de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi city-managerul Dan Băbuţ au participat ieri la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil”, ocazie cu care au transmis mesaje şi urări elevilor care au intrat în băncile şcolii. Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului naţional, după care preotul Cristian Boloş a oficiat un serviciu religios şi a binecuvântat cadrele didactice şi elevii acestei şcoli.
În continuare, directorul Şcolii Gimnaziale “Grigore Mosil”, Constantin Voicu, a afirmat că pentru acest an şcolar sunt înscrişi 654 de elevi, a urat bun-venit bobocilor din clasa pregătitoare şi clasa întâi şi a urat mult succes cadrelor didactice şi elevilor acestei şcoli. La rândul său, primarul Dorel Coica i-a asigurat pe profesori, părinţi şi elevi că va fi alături de şcoli şi va sprijini în continuare învăţământul sătmărean adăugând faptul că “Grigore Moisil” reprezintă un exemplu demn de urmat de celelalte şcoli.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, s-a aflat în dublă calitate la acest eveniment. Cei doi copii ai săi, Astrid şi Armand, sunt elevii Şcolii Gimnaziale “Grigore Moisil”, fetiţa fiind în clasa pregătitoare. Acesta a afirmat că este un moment emoţionant pentru el, adăugând că instituţia pe care o conduce va sprijini şi în continuare şcolile şi sistemul de învăţământ din judeţ. Mesaje şi încurajări pentru elevi au mai transmis reprezentantul Poliţiei Române şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar, după care elevii au intrat în clase.
Primarul Dorel Coica, city-managerul Dan Băbuţ şi viceprimarul Radu Roca au fost prezenţi şi la festivitatea de deschidere de an şcolar de la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”.
Aproape o mie de elevi la “Mircea Eliade”
Programată iniţial să aibă loc în curtea şcolii, festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” a avut loc în sala de sport deoarece afară ploua cu găleata. În afară de bobocii foarte emoţionaţi de prima lor zi de şcoală de la clasele pregătitoare şi clasele întâi, de ceilalţi elevi, de părinţi şi cadrele didactice şi de conducerea şcolii, la festivitate au mai fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, inspectorul şcolar general adjunct, Claudiu Mondici, poliţiştul de proximitate Ioan Vancea şi alţi invitaţi.
După intonarea Imnului de Stat al României de către învăţătorul Valeriu Ioan, preoţii Coriolan Nastai şi Alin Toma au rostit o rugăciune de început de an şcolar şi au binecuvântat cadrele didactice şi elevii. A luat apoi cuvântul directorul şcolii, Mariana Sălăgean, care prezentat oficialităţile, a urat bun venit bobocilor şi a urat mult succes în noul an şcolar atât cadrelor didactice cât şi elevilor. Totodată, a mai adăugat că şcoala are 998 de elevi repartizaţi în 43 de clase din care 574 de elevi (25 de clase) în învăţământul primar şi 424 de elevi (18 clase) în învăţământul gimnazial.
Vicepreşedintele Mircea Govor a spus că această zi este încărcată de emoţie atât pentru administraţia locală, care s-a străduit să ofere condiţii optime pentru începerea noului an şcolar, cât şi pentru elevi şi cadre didactice. “Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, am fost direct implicaţi ca acest an şcolar să înceapă în condiţii optime. Mulţumim şi părinţilor şi cadrelor didactice care fac tot posibilul ca aceşti copii să fie pregătiţi. Îi felicit pe aceşti elevi care au ales să înveţe la această şcoală în condiţii foarte bune”, a mai spus Mircea Govor, urând succes în noul an şcolar atât elevilor cât şi profesorilor.
Au mai luat cuvântul Claudiu Mondici, directorii adjuncţi Stela Pall şi Iolanda Sabou şi reprezentanţii comitetului de părinţi care au adresat elevilor şi profesorilor succes în noul an şcolar, după care s-a intrat în sălile de curs.
Manuale pentru elevii din Supur
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Grupul Şcolar Supur s-a desfăşurat în curtea şcolii, la manifestare fiind prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul comunei Supur, Vasile Adrian Şteţ, directorul şcolii, Liviu Nicolae Ghiman, cadre didactice, elevi, părinţi. După ce preotul paroh local, Vasile Ghiţiu, a rostit o rugăciune şi a binecuvântat cadrele didactice şi elevii, directorul Ghiman a declarat deschis noul an şcolar.
Vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că în fiecare an vine cu bucurie la deschiderea de an şcolar de la şcoala din Supur, deoarece în această comună, a trecut pentru prima dată pragul şcolii. “Sunt mândru că sunt din această comună mai ales când văd această şcoală. În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, alături de colegii mei, facem tot posibilul ca şcolile din judeţ să fie pregătite pentru noul an şcolar. Vă asigur de respectul meu, de tot sprijinul meu şi voi face tot ce este posibil ca noi, cei din comuna Supur, să fim mândri de şcoala şi de elevii comunei noastre”, a mai adăugat Govor, urându-le mult succes în noul an şcolar atât elevilor cât şi profesorilor.
De asemenea, primarul Vasile Adrian Şteţ a afirmat că sunt încă mulţi elevi care nu au manuale şi că, împreună cu Consiliul Local şi cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Judeţean, vor fi alocate fondurile necesare pentru a fi achiziţionate manuale pentru toţi elevii acestei şcoli. Directorul şcolii a mulţumit atât lui Mircea Govor, cât şi primarului Şteţ pentru ajutorul acordat şcolii după care, adresându-se elevilor, le-a spus acestora că este nevoie de mai multă muncă pentru a fi obţinute rezultate mai bune. De asemenea, i-a sfătuit pe părinţi să aibă o colaborare mai strânsă cu şcoala, a urat bun venit bobocilor de clasa pregătitoare şi clasa întâi şi mult succes în noul an şcolar pentru elevi şi profesori. După ce agentul de poliţie Marian Talpoş a dat citire mesajului Inspectoratului de Poliţie judeţean (IPJ) Satu Mare, elevii însoţiţi de învăţători şi diriginţi au intrat în sălile de curs.
CN “Ioan Slavici”, reabilitat
Prima zi de şcoală a adunat la Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, complet reabilitat, sute de părinţi şi elevi curioşi şi entuziaşti. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a început cu sunatul de clopoţel. La ora 9 fix, elevii Colegiului s-au înghesuit să prindă un loc în Sala Festivă, deoarece din cauza ploii festivitatea nu s-a putut desfăşura ca în ceilalţi ani pe terenul de sport. Pentru anul şcolar 2013-2014 aici sunt înscrişi 942 de elevi, grupaţi în 33 de clase dintre care patru de gimnaziu.
Directorul şcolii, Ioan Cuceu, a ţinut să le reamintească elevilor că e nevoie de muncă dacă se doreşte performanţă. “Le dorim să se perfecţioneze, să obţină rezultate bune şi foarte bune pentru ca la festivitatea de încheiere să ne simţim cu toţii mândri. Bază materială este foarte bună, de la laboratoare până la baza sportivă”, a mai precizat directorul Cuceu.
De asemenea, clădirea este complet reabilitată, de la sălile de clasă până la laboratoare şi partea exterioară a clădirii. Anul acesta s-au finalizat aproape în totalitate lucrările, astfel că elevii se vor putea bucura de un mediu perfect în care să se pregătească pentru o viitoare carieră de profil uman, real sau vocaţional”, mai precizat Cuceu.
La eveniment, alături de profesori, elevi şi părinţi, au mai fost prezenţi şi prefectul Eugeniu Avram, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, şi directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Ioan Mircea Ardelean, care le-au urat elevilor mult succes în noul an şcolar.
Un nou început la “Stanca”
Deşi curtea era pregătită pentru o deschidere de an şcolar ca la carte, conducerea Colegiului Naţional “Doamna Stanca” a fost nevoită să schimbe locaţia festivităţii. Astfel, aceasta s-a ţinut ieri dimineaţă la ora 9.30 doar în prezenţa bobocilor din clasa a V-a şi clasele de-a IX-a, a părinţilor şi profesorilor într-o sală de clasă care găzduieşte de obicei evenimentele. Urările de bun venit pentru elevi şi părinţi au fost transmise de către directorii Anna Maria Maruşca şi Cristina Gherman, profesorul universitar dr. Alexandru Taşnadi de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, inspectorul şcolar de matematică Doina Muntean şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef. De asemenea, un reprezentant al Poliţiei Municipiului Satu Mare a transmis şi el mesajul instituţiei.
Bobocii liceului au ascultat mesajele cadrelor didactice după care s-au retras în clasele lor pentru a povesti cu dirigintele şi pentru a primi orarul. La Colegiul Naţional “Doamna Stanca” noul an şcolar începe cu 28 de clase adică 815 elevi, din care 682 sunt la liceu şi 133 la gimnaziu. În anul şcolar 2013-2014 sunt şase clase de-a IX-a şi una de a cincea. Practic, aceşti elevi au avut ieri primul contact cu acest colegiu şi cadrele care-şi desfăşoară acolo activitatea didactică. De menţionat este faptul că imobilul colegiului este în plin proces de reabilitare, un corp fiind deja modernizat. Reabilitarea clădirii se face cu finanţare europeană, proiectul desfăşurându-se pe durata a încă trei ani.
Colegiul Economic a împlinit 90 de ani
Debutul de an şcolar a prilejuit Colegiului Economic “Gheorghe Dragoş” să sărbătorească şi împlinirea a 90 de ani de la înfiinţare. Astfel că ieri, după festivitatea de deschidere a noului an şcolar, a fost dezvelită şi o placă comemorativă donată de profesorul universitar Liliana Dragoş, nepoata patronului spiritual al liceului. La sărbătoarea Colegiului Economic au fost prezenţi viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, inspectorul general adjunct Claudiu Mondici, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, directorul Academiei Comerciale, Romulus Andreica, reprezentantul Filialei Satu Mare a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, conf. univ. dr. Mircea Teodoru, foste şi actuale cadre didactice, elevi şi părinţi.
După ce conducerea liceului, oficialităţile şi invitaţii au urat mult succes elevilor şi cadrelor didactice în noul an şcolar, a fost dezvelită placa comemorativă după care elevii, însoţiţi de diriginţi, au intrat în sălile de clasă.
Deschidere inedită de an şcolar la “Constantin Brâncoveanu”
O festivitate de deschidere inedită de an şcolar s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” din municipiul Satu Mare, deoarece din cauza ploii manifestarea de început de an şcolar a avut loc în sălile de clasă. Conducerea şcolii le-a adresat elevilor şi părinţilor bun venit din holul direcţiunii prin intermediul difuzoarelor. La festivitatea de deschidere au participat consilierul local Manuela Rogoz, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Satu Mare, Sânziana Cristea şi directorul Şcolii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu”, Anca Seucea.
Festivitatea a debutat cu o scurtă slujbă oficiată de preotul Lucian Tompoş, după care directorul Anca Seucea le-a urat bun venit elevilor aflaţi în sălile de clasă. Apoi, consilierul local Manuela Rogoz şi directorul CJRAE, Sânziana Cristea, le-au transmis mult succes elevilor în cadrul anului şcolar 2013-2014. La Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”, pentru noul an şcolar sunt înscrişi 480 de elevi care vor fi pregătiţi de 28 de profesori titulari cu gradul didactic I şi II. După care profesorii s-au deplasat în sălile de clasă pentru a-şi prelua elevii.
Elevii, în atenţia DGASPC
La început de an şcolar 2013-2014, conducerea şi specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Jandarmeria, Poliţia locală şi alte instituţii abilitate vor milita pentru prevenirea evenimentelor neplăcute în ceea ce priveşte siguranţa copiilor şi a elevilor, prevenirea şi soluţionarea cazurilor de abuz, atât pentru persoanele vârstnice cât şi pentru copii, instruirea copiilor din grădiniţe, şcoli şi centre de plasament în ceea ce priveşte regulile de circulaţie rutieră, instruiri ale părinţilor sau aparţinătorilor, de către poliţişti, în ceea ce priveşte lăsarea minorilor nesupravegheaţi şi posibilele consecinţe dramatice în care ar putea fi implicaţi copii sau elevi şi respectarea locurilor de parcare pentru persoanele cu handicap. De asemenea, vor fi organizate acţiuni comune cu reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei locale şi alte instituţii abilitate în vederea soluţionării unor anchete, care ar putea avea ca subiect copii sau elevi implicaţi în cazuri dramatice.
Grupaj realizat de Florin Dura, Alexandra Ardelean, Silvia Cseh, Lorena Georgi, Pavel Prodaniuc şi Silvia Spanciu