Un sătmărean cercetat pentru furt la Borşa

Lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat luni acţiuni privind identificarea persoanelor date în urmărire sau celor care se sustrag executării pedepsei. Cu această ocazie au fost identificaţi şi prinşi Cristian C., în vârstă de 31 de ani, domiciliat in Satu Mare, urmărit naţional şi internaţional, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii din  08.10.2010, fiind condamnat la 1 an de închisoare pentru comiterea infracţiunii la regimul circulaţiei , şi Vasile O., în vârsta de 29 de ani, domiciliat în Certeze, care posedă mandat de executare a pedepsei închisorii din 19.09.2013, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii la regimul circulaţiei. Cei doi au fost închişi în arestul IPJ Satu Mare. De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere emis de către Poliţia Oraşului Borşa, judeţul  Maramureş, privindu-l pe Florin Nicolae T., în vârstă de 37 de ani, din Satu Mare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Sătmăreanul a fost predat escortei Poliţiei Borşa care efectuează cercetări în cauză. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble