Un tânăr a furat obiecte gospodăreşti de 1.000 de lei

Un tânăr a furat obiecte gospodăreşti de 1.000 de lei

Poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Hodod au fost sesizaţi luni de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Baia Mare, despre faptul că Cornel P., sat Giurtelecul Hododului, în cursul lunii septembrie, a pătruns în imobilul nelocuit pe care îl deţine în comuna Hodod, de unde a furat mai multe scule şi obiecte de uz gospodăresc, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 lei. Tânărul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Tot în cursul zilei de luni, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei nr.6, Poliţie Rurală Tăşnad, a fost anunţată prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă 36 de ani, din Viile Satu Mare, despre faptul că , în cursul serii respective, autori necunoscuţi i-au distrus autoturismul marca Volkswagen, spărgându-i luneta şi lovind pavilionul cu un corp dur. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti, a fost identificat autorul faptei ca fiind un minor în vârstă de 17 ani, din localitatea Supuru de Jos. Autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble