O femeie văduvă din Valea Seacă îl acuză pe unul dintre vecinii săi că i-a luat o parte din terenul său. Potrivit celor spuse de Iren Leş, vecinul său, Ioan Lenghel, ar fi mutat mejdia dintre cele două gospodării cu circa un metru şi acum îi solicită acestuia să revină la vechile delimitări. Vecinul acuzat se apără şi spune că el nu a trecut mejdia. Preşedintele Comisiei Locale de Fond Funciar Tarna Mare s-a deplasat de două ori la faţa locului pentru a vedea care este realitatea şi pentru a fi găsită o soluţie, însă, din cauza faptului că nu există nici titluri de proprietate, nici schiţe cadastrale actualizate este foarte greu de stabilit adevărul. Reprezentanţii Primăriei Tarna Mare le-au recomandat celor doi vecini să rezolve problema pe cale amiabilă, altfel este nevoie de o acţiune în instanţă.
Mejdie mutată cu un metru
Familiile Leş şi Lenghel au convieţuit în bună vecinătate şi pace până ce soţul Irenei Leş a decedat. Crezând probabil că are mai mulţi sorţi de izbândă după ce femeia a rămas văduvă, vecinul acesteia, Ioan Lenghel, a mutat mejdia dintre cele două gospodării cu circa un metru, sau cel puţin aşa susţine Iren Leş. “Vecinul meu a mutat mejdia dintre mine şi el cu circa un metru. I-am atras atenţia dar el nu vrea să mute mejdia înapoi, acolo unde a fost înainte. Cât timp a trăit soţul meu nu a avut curaj să se bage pe terenul meu, dar acum că sunt singură a prins curaj”, a spus femeia.
Mai mult decât atât, Iren Leş l-a mai acuzat pe vecinul său că intră când doreşte în curtea sa, că i-a tăiat nişte pruni, parii de la viţa de vie şi i-a furat din lemne şi din porumb. Femeia mai este nemulţumită de faptul că vecinul său a construit nişte anexe gospodăreşti aproape pe terenul său.
Ioan Lenghel se apără şi spune că ceea ce afirmă vecina sa nu este adevărat. El a afirmat că a construit un gard în urma unei înţelegeri cu fostul soţ al Irenei Leş şi că nu a depăşit mejdia dintre cele două gospodării.
Primăria Tarna Mare s-a implicat în rezolvarea situaţiei
Primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, avea cunoştinţă de situaţia tensionată de la Valea Seacă. Edilul şef a mai afirmat că preşedintele Comisiei de Fond Funciar, viceprimarul Petre Doroş, s-a deplasat de două ori la locul cu pricina pentru a vedea care este situaţia, dar nu a putut fi luată o decizie deoarece nu există schiţe cadastrale actualizate. “În Valea Seacă nu a fost niciodată CAP, astfel că aici nu au fost eliberate titluri de proprietate. De asemenea, schiţele cadastrale nu au fost actualizate, multe dintre terenuri rămânând pe numele înaintaşilor. Comisia s-a deplasat la faţa locului cu o schiţă a Primăriei Tarna Mare, dar nu era suficient de fidelă ca să poate fi luată o decizie”, a precizat primarul Monica Sobius.
Şi viceprimarul Petre Doroş a declarat că, în baza celor aflate la faţa locului, gardul dintre cele două gospodării a fost amplasat la înţelegerea dintre cele două familii, dar nu se poate exprima dacă a fost pus corect din cauza lipsei schiţelor cadastrale actualizate.
Amendat pentru construcţie
În ceea ce priveşte construcţia anexei gospodăreşti, primarul Monica Sobius a afirmat că Ioan Lenghel a fost amendat cu suma de 1.000 de lei pentru că a construit fără autorizaţie şi a solicitat stoparea lucrărilor până ce va fi pus în legalitate, dacă va fi cazul.
Atât primarul Sobius, cât şi viceprimarul Doroş, le-au recomandat celor doi vecini să rezolve acest conflict pe cale amiabilă. “În cazul în care cei doi vecini nu se înţeleg, trebuie să fie deschis un proces de grăniţuire în instanţă care să stabilească care este mejdina dintre cele două proprietăţi. Asta reprezintă cheltuieli pentru ambele părţi, astfel că ar fi mai înţelept pentru cele două familii să se împace”, a precizat primarul.
Din nefericire, însă, niciuna dintre cele două părţi nu este dispusă să renunţe, fiecare pretinzând că dreptatea este de partea ei. Dacă Iren Leş continuă să ceară vecinului să-şi mute gardul la vechea mejdie, vecinul acesteia pretinde că nu a luat nicio palmă de teren. La cum stă situaţia, se pare că doar instanţele judecătoreşti vor putea decide adevărata mejdie.
Florin Dura