Concert de excepţie Robert Turcescu şi Casa Presei la Satu Mare

Concert de excepţie Robert Turcescu şi Casa Presei la Satu Mare

Sătmărenii au avut parte de o atmosferă incendiară vineri seara la Club Poesis din centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Formația Casa Presei, avându-l ca solist pe Robert Turcescu, a oferit un concert la care au luat parte numeroși sătmăreni. Iubitorii muzicii pop-rock au cântat și au dansat împreună cu formația lui Turcescu. Casa Presei a devenit cunoscută în urma calificării în finala fazei naționale a Concursului Eurovision. Piesa de la Eurovision, numită UN REFREN, a fost și ea cântată în concertul de vineri. Cunoscutul realizator de emisiuni TV a devenit solistul formației de curând, dar au avut deja mai multe concerte în această formulă. Într-un interviu acordat în exclusivitate postului Nord Vest TV Robert Turcescu ne-a povestit cum îmbină el viața de artist cu cea de jurnalist. “Mă bucur că am reuşit să ajungem şi la Satu Mare, deşi distanţa este cam mare. De fapt, acesta a fost proiectul nostru, să ajungem în zone ale ţării în care alte trupe nu prea vin. Atmosfera a fost superbă aici. Aveţi locuri minunate şi oameni minunaţi. Se spune că la Satu Mare oamenii sunt reci, dar nu-i adevărat. Atmosfera a fost senzaţională. Am văzut oameni cântând, fredonând, piesele astea sunt în primă audiţie, căci noi nu cântăm cover-uri. Cântăm piese de-ale noastre, nu aveau de unde să le ştie. I-am văzut pe oameni dornici să înveţe, i-am văzut că le-a plăcut. Este un experiment fantastic să vezi oameni care ascultă pentru prima dată o piesă şi totuşi o fredonează, sunt dornici să înveţe. Sper să mai ajungem cât de repede la Satu Mare, dar să nu mai călătorim 11 ore aşa cum s-a întâmplat acum şi a fost extrem de obositor. Dar, uite, acum suntem foarte bine, ne-a plăcut. Şi aceasta este minunea pe care o produce muzica, te încarcă cu energie. Pentru că dacă tu dăruieşti publicului din pasiunea ta, ţi se întoarce înzecit de la oamenii care te ascultă”, a declarat Robert Turcescu. Formația Casa Presei este compusă din Gabriel Basarabescu, Radu Cartianu, George Vila, Alexandru Dascaloiu şi solista Alina Crişan.Aceștia, împreună cu Robert Turcescu au oferit o seară de neuitat sătmărenilor care au luat parte la evenimentul de vineri. Concertul s-a încheiat cu aplauze, autografe și fotografii. Partenerii media ai evenimentului au fost Nord Vest TV și Gazeta de Nord-Vest. Silvia Cseh

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble