“Micul scriitor”, Andrei Ghiriti, în dialog cu elevii LPS Satu Mare

“Micul scriitor”, Andrei Ghiriti, în dialog cu elevii LPS Satu Mare

Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) Satu Mare derulează în această perioadă două proiecte educaţionale menite să-i apropie pe elevi de lectură şi bibliotecă. Primul proiect, denumit “Cartea pe butuci”, este iniţiat de învăţătoarea Loredana Ruba şi are drept scop intrigarea elevilor în legătură cu cărţile, stimularea producţiilor literare, în special la clasele V-VIII, şi familiarizarea şcolarilor mici cu lumea cărţii. În cadrul acestui proiect s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană două activităţi, cu participarea clasei I, coordonate de bibliotecarul-formator Raluca Istrate. Micuţii au luat primul contact cu biblioteca şi au participat la lucrări menite să contribuie la dezvoltarea lor personală, precum jocuri logice şi creative. Cu această ocazie, în cursul zilei de ieri, la Sala Multimedia s-a desfăşurat o activitate inedită, intitulată “Micul scriitor”, fiind cea de-a treia activitate cu caracter interactiv a proiectului “Cartea pe butuci”, şi care a implicat participarea elevilor de vârste diferite. Astfel, elevii clasei a VIII-a de la LPS au avut prilejul să-i adreseze întrebări autorului unui roman SF, Andrei Ghiriti, elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, iar elevii din clasa I şi a V-a şi-au expus cărţile-obiect pe care le-au confecţionat. “Activitatea noastră comună are menirea de a aşeza cartea în mintea copilului, apropiindu-l prin joc, dialog şi alte manifestări creative de ea”, a mai declarat învăţătoarea Loredana Ruba. Cel de-al doilea proiect, “Biblioteca – poartă deschisă spre cunoaştere”, se va derula pe tot parcursul anului şcolar 2013-2014 şi vizează participarea tuturor elevilor din instituţia de învăţământ parteneră. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble