Două proiectile şi o grenadă găsite la Foieni şi Satu Mare

Lucrătorii din cadrul IPJ Satu Mare au fost sesizaţi luni despre faptul că în comuna Foieni, respectiv a municipiului Satu Mare, au fost descoperite două proiectile şi o grenadă, care proveneau din cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, poliţiştii Postului de Poliţie Foieni au fost anunţaţi despre faptul că Alexandru K., în vârstă de 47 de ani, din Carei, în timp ce se afla în zona Pădurea Mică pe raza comunei Foieni, a găsit două proiectile neexplodate. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare care au constatat că cele două proiectile explozive provin din al II-lea Război Mondial. Tot luni, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase au fost sesizaţi că în timpul efectuării unor lucrări în Cimitirul Reformat din Satu Mare, de pe strada Liviu Rebreanu , un sătmărean a găsit o grenadă de exerciţiu, aflată în stare avansată de corodare, iar la faţa locului s-au deplasat şi specialişti de la ISU Satu Mare. Atât cele două proiectile, cât şi grenada au fost ridicate în vederea distrugerii. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble