Femeie tâlhărită de un sătmărean recidivist

Femeie tâlhărită de un sătmărean recidivist

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit în urma investigaţiilor efectuate identificarea unui suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie, care a avut loc în cursul zilei de sâmbătă. Astfel, Csaba C., în vârstă de 35 de ani, a escaladat gardul imobilului lui Maria F. şi a pătruns în curtea locuinţei situate în municipiul Satu Mare. În casa victimei, acesta a spart un geam cu cotul, după care a intrat în locuinţa femeii, unde prin violenţă a deposedat-o pe aceasta de mai multe bunuri, apoi a părăsit imobilul, ieşind pe un alt geam. Poliţiştii au intrat în alertă, efectuând cercetări şi au reuşit identificarea bărbatului. În urma extinderii cercetărilor s- a stabilit că acesta nu era la prima abatere, fiind suspect şi în cazul a două furturi. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat, pe numele acestuia a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunerile legale ce se impun în acest caz. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble