Trei persoane rănite în accidente rutiere

Pe raza municipiului Satu Mare s-au produs în cursul zilei de joi două evenimente rutiere soldate cu accidentarea a trei persoane. Cel mai grav accident s-a produs pe strada Magnoliei, unde Mircea V., în vârstă de 23 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat frontal în autoutilitara condusă regulamentar de Nicolae N., în vârstă de 36 ani, din Satu Mare. În urma impactului, Mircea V. a fost rănit grav, iar Izolda B., în vârstă de 23 de ani, care era pasageră în autoturism, a fost rănită uşor. Cele două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate, astfel încât a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul celuilalt conducător auto acesta nu a putut fi testat, astfel că, la Spitalul Judeţean Satu Mare, poliţiştii i-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Un alt accident de circulaţie s-a produs la intersecţia străzilor Energiei şi Careiului, în cadrul căruia Florin A., în timp ce se afla la volanul unei maşini, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de Adrian C., care circula regulamentar pe drumul prioritar .În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului nevinovat. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cei doi şoferi care au provocat accidentele de circulaţie s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble