Castorel cel tembel şi ciufut alaltăieri în Sătmar a reapărut. Amintindu-şi cu regrete de vremurile demult apuse, pe care nu mai poate să le recupereze, când toată lumea se înghesuia cu potoalele şi alcoalele, Castorică a început să saliveze. Sătul de vodca şi de vinul de masă pe care abia şi le mai permite, incisivul rozător a căutat un posibil sponsor. După câteva telefoane disperate, a reuşit să convingă un patron măcelar să vină la o mică întâlnire la crâşmă, nu la aprozar. Profitând de sponsorul generos, singurul care mai stă de vorbă cu un asemenea individ jegos, Castorică ratat s-a dedat la coniac. Deşi avea în buzunar doar câţiva lei, a început să bea doar coniac Jidvei. Sponsorul său s-a mulţumit să bea puţin vin, lăsându-l să se îmbete pe rozătorul carpatin. Cu setea sa prostească, Castorul n-a mai putut din băut să se oprească, intrând într-o stare tot mai bahică. Astfel, s-a îmbătat din nou, ieşind din crâşmă cu privirea tâmpă, ca de bou. Sătmărenii au putut din nou vedea că au de-a face cu un beţivan sadea. Cu chiu, cu vai, Castorul derbedeu a ajuns în apartamentul său, iar după atâta mers împleticit s-a pus imediat la dormit. Pe marele ratat nici măcar nu l-a deranjat că i-au reapărut obişnuitele pete galbene şi maronii pe la şezut.
