Castorul fără habar, mare critic muzical

Castorul fără habar,  mare critic muzical

smenurile-moldovene-ale-lui-castorica

Împănat de aroganţă şi dând veşnic impresia că e plin de chestii culte, Castorel cel mititel şi-a găsit o nouă vocaţie, aceea de critic muzical, apucându-se să crape firul în patru, până-i plezneşte iarăşi capu’. Într-un articol în care critică o întâlnire a foştilor colegi, s-a apucat să anal-izeze repertoriul artiştilor invitaţi, de altfel nume cunoscute ale folclorului românesc. Concluzia finală, trasă de fonfăilă parcă pe nas, a fost că s-au cântat manele, repertoriul culminând, în opinia pseudospecialistului în “împins lutul la deal”, cu maneaua “Cu ce m-am ales în viaţă”, încercând astfel să inducă în eroare cititorii, insinuând că foştii lui colegi sunt manelişti. Pentru cultura lui muzicală, care cere totuşi mai multă inteligenţă decât cuvântarea în public cu şliţul desfăcut şi cu mucii pe cravată, îi aducem la cunoştinţă cocălarului demnitar că melodia respectivă îi aparţine artistei Mirela Petrean şi se încadrează în categoria muzicii populare bănăţene. De altfel, Mirela Petrean a interpretat “Cu ce m-am ales în viaţă” la cele mai apreciate televiziuni, inclusiv la Pro TV, la emisiunea “Happy Hour” realizată de Măruţă, şi la Antena 1, la “Neaţa cu Răzvan şi Dani”. E greu cu capu’ când nu ştii nici măcar să faci diferenţa între manele şi folclorul bănăţean, râd lăutarii de el, puchinosul Castorel, cu toată capacitatea şi clasele lui. Căci pe ei dacă îi întrebam nu au trei la un loc studiile rozătorului, dar în fond la ce i-au folosit dacă e un pic (sau mai mult) ţicnit? Ce pretenţii să ai de la revoluţionarul unsuros, care nu ascultă toată ziua şi toată vara altceva decât “Comandante Che Guevara” şi cântece legionare?!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble