Ministerul Agriculturii sprijină producătorii de lapte

Ministerul Agriculturii sprijină producătorii de lapte

În ședința Guvernului din data de 5 februarie a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.859/2013 privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Hotărârea adoptată de Guvern stabileşte o nouă perioadă de depunere de cereri inițiale în vederea obținerii avizului prealabil (10 februarie - 15 aprilie 2014) şi prelungește perioada de depunere a documentelor prevăzute la art.11 alin.(2) în HG nr.859/2013, respectiv 20 ianuarie-15 mai 2014. ”Noul termen pe care asociațiile micilor producători de lapte îl au la dispoziție este o nouă șansă pentru comercializarea producției acestora. Sunt convins că majoritatea crescătorilor se vor asocia pentru a beneficia de acest sprijin financiar pus la dispoziție de Ministerul Agriculturii. Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul lor am reușit să încheiem protocoale cu toți procesatorii de lapte pentru preluarea materiei prime colectate în aceste tancuri de răcire”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

Reamintim că începând cu data de 1 ianuarie 2014, nu se mai poate livra lapte neconform, în scopul asigurării conformităţii laptelui românesc. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 859/06 noiembrie 2013 prevede acordarea în anul 2014 a ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri noi de răcire a laptelui producătorilor agricoli, crescători de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită în cadrul unităţii administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună. Valoarea totală a sprijinului financiar este de 68.879 mii lei, iar cuantumul este de maximum 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă care a solicitat acest ajutor şi cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancului/tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maximum 1.000 litri/unitate administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, instruirii necesare pentru utilizarea acestuia/acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare.

Ministerul Agriculturii a cerut implicarea Asociaţiei Comunelor din România – A.Co.R. pentru organizarea crescătorilor de animale şi asigurarea spaţiului necesar instalării tancurilor cu toate utilităţile necesare funcţionării acestora. Ministerul a solicitat direcţiilor agricole judeţene să se implice în acţiunea de achiziţionare prioritară a tancurilor de răcire a laptelui, prin promovarea programului şi prin consultanţă gratuită acordată producătorilor agricoli, în toate etapele, de la constituirea formei asociative şi până la decontarea cheltuielilor. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble