Un hoţ din maşini a adormit la locul faptei!

Un hoţ din maşini a adormit la locul faptei!

Viaţa reuşeşte întotdeauna să bată filmul. Un exemplu în acest sens a avut loc sâmbătă în municipiul Satu Mare, unde un hoţ din maşini a fost prins dormind în autovehiculul pe care îl prăduia.

Acesta a fost prins chiar de către proprietarul maşinii, care a chemat poliţiştii pentru a-l trezi şi reţine pe Alexandru M., care a avut ocazia să se odihnească în Arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

“Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Satu Mare îl cercetează în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat pe Alexandru M., în vârstă de 43 ani, care în data de 15.02.2014, în jurul orei 12.50, a fost surprins de proprietar dormind într-un autovehicul ce nu-i aparținea. Proprietarul autovehiculului ne-a sesizat printr-un apel efectuat prin Sistemul Național de Urgență 112. În urma verificărilor s-a stabilit că Alexandru M. a pătruns în autovehicul prin spargerea geamului stânga spate. Asupra acestuia a fost găsită o geantă cu actele mașinii, un flacon cu ulei de motor și trei ceasuri de bord. Prejudiciul cauzat a fost estimat la circa 100 lei”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare. Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble