Vânzări slabe la mărţişoare în centrul Sătmarului

Vânzări slabe la mărţişoare în centrul Sătmarului

Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Cu această ocazie, zeci de comercianţi se arătau nerăbdători să-şi vândă marfa, iar sătmărenii să cumpere mărţişoare pentru a le oferi femeilor cu ocazia zilei de 1 Martie. Însă, la fel ca şi anii trecuţi, vânzările sunt la fel de modeste, întrucât sătmărenii nu se înghesuie să le cumpere. Oferta este foarte bogată şi pentru toate buzunarele, dar speră totuşi că sâmbătă, de 1 Martie, să mai fie cumpărători.

Toată zona Centrului Vechi este împânzită de tarabe cu mărţişoare. Oferta este foarte generoasă şi pentru toate buzunarele. De departe, cea mai mare aglomeraţie de tarabe cu mărţişoare se află pe trotuarul din faţa Casei de Modă. La unul dintre comercianţi, puteau fi cumpărate mărţişoare la preţuri cuprinse între un leu şi 10 lei, în funcţie de mărime şi de modul în care erau ambalate. Nu numai mărţişoare se vând în această zonă, ci şi bijuterii aurite, acestea fiind broşe, inele, brăţări sau lănţişoare, a căror preţuri oscilează între 10 şi 35 de lei.

“Din păcate, am avut puţini cumpărători în ultimele zile. Totuşi, în cursul zilei de ieri am avut ceva mai mulţi sătmăreni, care le-au luat pentru a le oferi rudelor sau colegelor de servici”, ne-a declarat vânzătoarea. Pe lângă mărţişoare, se mai vând în această zonă, şi bijuterii aurite, acestea fiind broşe, inele, brăţări sau lănţişoare, a căror preţuri oscilează între 10 şi 35 de lei. Deşi anul acesta ziua de 1 Martie cade într-o zi de sâmbătă, totuşi, comercianţii speră că în cursul zilei de azi vor avea mai multe vânzări ca şi pe parcursul acestei săptămâni. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble