Zilele Naţionale ale ţărilor membre UE, marcate la Carei

Direcţia de Cultură Carei anunţă debutul proiectului denumit Zile Naţionale ale ţărilor membre UE, ce are ca scop cunoaşterea şi promovarea culturii şi tradiţiilor din ţările membre ale Uniunii Europene. Proiectul constă în organizarea de evenimente culturale cu ocazia Zilei Naţionale a fiecărui stat membru al UE. Astfel, în ziua sărbătoririi statului respectiv vor avea loc: o expoziţie de fotografie, înfăţişarea unui crâmpei din tradiţiile şi obiceiurile statului, precum şi arborarea drapelului naţional timp de o zi în sala de expoziţii a castelului Karolyi. Inaugurarea proiectului va avea loc luni, 17 februarie 2014, în sala de expoziţii nr. 6 a castelului Karolyi şi va consta în vernisajul expoziţiei care cuprinde fotografii despre oameni, peisaje, clădiri şi obiceiuri din Lituania, precum şi alte surprize. Expoziţia va putea fi vizitată timp de o săptămână. Ziua Naţională a Lituaniei este sărbătorită în 16 februarie şi reprezintă semnarea Declaraţiei de Independenţă a Lituaniei la 16 februarie 1918. Următorul eveniment din cadrul proiectului va avea loc în data de 24 februarie, cu ocazia Zilei Naţionale a Estoniei. Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble