Doi hoţi din beciuri prinşi de poliţişti

Poliţiştii sătmăreni au identificat miercuri trei persoane ca fiind autorii unor infracţiuni de furt. Astfel, în cursul nopţii de miercuri spre joi, un sătmărean a sesizat poliţiştii despre faptul că în beciul pe care îl deţine la subsolul blocului în care locuieşte a pătruns o persoană. Deplasându-se de urgenţă la faţa locului oamenii legii l-au găsit şi identificat pe Victor H., în vârstă de 29 de ani, care a încercat să fure bunuri şi băuturi alcoolice. Din verificările efectuate s-a stabilit că în timpul nopţii, acesta a pătruns în alt beci situat pe strada Cibinului de unde a furat o bicicletă şi un motor electric pe care le-a depozitat la domiciliul său, apoi a revenit la locul faptei unde a fost prins. Totodată s-a stabilit că în perioada 18-24 martie împreună cu Radu B., în vârstă de 25 de ani , au mai comis trei furturi din beciuri. Prejudiciul cauzat este de 3.000 lei şi a fost recuperat în proporţie de 80 %. Tot miercuri, a fost depistată o femeie în vârstă de 58 de ani, care aflându-se în incinta unui magazin alimentar de pe strada Milcov din municipiu a furat bunuri alimentare. Cele trei persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble