Două mari medalii de aur la concursul de vinuri din Carei

Două mari medalii de aur la concursul  de vinuri din Carei

La Carei a avut loc sâmbătă cea de-a XIX-a ediţie a Concursului local de vinuri nobile. Conform tradiţiei, competiţia s-a desfăşurat la motelul Vraja Viilor. În concurs au fost înscrise 120 de probe de vin. Juriul a avut o sarcină dificilă din cauza calităţii ridicate a vinurilor înscrise în competiţie. În acest an au fost acordate două mari medalii de aur, una la categoria vinuri roşii şi una la categoria vinuri albe. Cele două mari medalii de aur le-au revenit lui Ioan Jugrestan- la categoria vinuri roşii, şi lui Onodi Attila - la categoria vinuri albe. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cavalerilor Vinului Sfântul Orban, cu sprijinul Primăriei Carei.

Sarcină grea pentru juriu Deschiderea oficială a concursului a avut loc sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00. În timp ce concurenţii şi-au împărtăşit informaţii legate de tehnologia de vinificaţie, juriul a trecut la degustarea şi punctarea probelor. Din cauza calităţii ridicate a vinurilor înscrise în concurs, juriul format din profesorul dr. Dorin Popa, inginerii Benze Zoltan, Valeria Umhauser, Csavossy Gyorgy jr., respectiv Somogyi Tamas din Ungaria, n-a avut o sarcină tocmai uşoară. Evaluarea celor 120 de probe înscrise în competiţie a fost deosebit de migăloasă, durând până în jurul orei 15.00. Pentru mai multă obiectivitate, juriul a degustat din nou primele trei vinuri albe şi primele trei vinuri roşii, conform clasamentului iniţial.

Câştigători pe două categorii În deschiderea festivităţii de premiere, profesorul dr. Dorin Popa a arătat că primul concurs de vinuri din judeţul Satu Mare a fost organizat în urmă cu 19 ani la Carei, deşi acesta nu este cel mai bun areal viti-vinicol din Sătmar, stârnind interesul altor localităţi din judeţul nostru pentru a organiza astfel de concursuri. Preşedintele juriului a criticat producătorii de vin care nu au participat la ediţia din acest an a concursului, crezându-se deasupra tuturor.

Profesorul dr. Dorin Popa a citit lista premianţilor, diplomele fiind înmânate de deputatul Erdei D. Istvan. Conform obiceiului, au fost acordate zeci de medalii de bronz, argint şi aur. În acest an au fost acordate două mari medalii de aur, una la categoria vinuri roşii şi una la categoria vinuri albe. La vinuri roşii, marea medalie de aur i-a revenit lui Ioan Jugrestan, pentru un vin portugais. La categoria vinuri albe, marea medalie de aur i-a revenit lui Onodi Attila, pentru un riesling italian.

Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble