Elevii din Halmeu, alături de copiii străzii

Elevii din Halmeu, alături de copiii străzii

Directorul Şcolii Gimnaziale din Halmeu, Daniela Naghi, împreună cu profesorul documentarist Ileana Ciupac au iniţiat zilele trecute o acţiune la nivelul localităţii Halmeu. Scopul acesteia a fost de a aduna bani pentru Asociaţia Stea care luptă pentru educarea şi integrarea copiilor şi tinerilor străzii în societate. Astfel, sub îndrumarea celor două iniţiatoare şi a profesorilor Copelia Oros şi Rozalia Tzemak, un grup de elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani au confecţionat mărţişoare şi felicitări care au fost ulterior vândute.

“A fost un eveniment special deoarece aceşti copii, când au aflat că urmează să ajute alţi copii care nu au posibilităţile lor materiale, au pus mult suflet încât ne-am mirat şi noi de faptul că au fost atât de implicaţi. S-a adunat suma de 300 de lei, după ce copiii au umblat pe la Primăria din Halmeu, magazine, grădiniţă şi pe la localnici”, a declarat Ileana Ciupac. Banii donaţi Asociaţiei Stea vor fi folosiţi pentru acoperirea nevoilor de bază: produse de igienă, medicamente şi alimente pentru Centrul de zi. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble