Începe a doua acţiune de deratizare în comuna Odoreu

Primăria şi Consiliul Local Odoreu vor demara, începând de luni, o amplă campanie de deratizare împotriva rozătoarelor în toată comuna. Campania precedentă, desfăşurată în luna ianuarie a anului 2012 a dat rezultate peste aşteptări. Astfel, în anul 2011, în perioada de sacrificare a porcilor, premergătoare sărbătorilor de iarnă, în comună au fost înregistrate 63 de cazuri de trichineloză, conducerea primăriei achiziţionând în acea perioadă şi un aparat trichineloscopic pus la dispoziţia cetăţenilor. În urma acţiunii de deratizare, în iarna anului 2013 a fost depistat doar un singur caz de trichineloză, ceea ce înseamnă că acţiunea a avut efect, lucru ce i-a determinat pe edilii comunei să continue cu deratizarea şi în acest an.

Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a propus şi a susţinut în Consiliul Local ca în primăvara acestui an să se repete acţiunea de deratizare în toată comuna. “Solicităm tuturor gospodarilor din comună să asigure sprijin firmei care va realiza deratizarea pentru a nu mai avea surprize neplăcute pe viitor”, a precizat primarul Dumitru Pop. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble