Reduceri de impozite pentru firme la Negreşti

Reduceri de impozite pentru firme la Negreşti

Primăria Negreşti Oaş intenţionează să le ofere o bonificaţie la plata impozitelor şi taxelor locale agenţilor economici care şi le achită până la data de 31 martie. “Persoanele fizice care achită taxele şi impozitele locale până la data de 31 martie primesc o bonificaţie de 10%. Acelaşi lucru dorim să-l facem şi pentru persoanele juridice dacă-şi achită integral taxele şi impozitele locale până la sfârşitul acestei luni. În acest fel dorim să-i sprijinim pe cei care sunt buni platnici”, a precizat primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca.

În acest sens, a fost întocmit un proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii în cadrul şedinţei de luni, 17 martie, a Consiliului Local Negreşti Oaş. Dacă aleşii vor fi de acord cu propunerea făcută de Primărie, atunci cei care vor achita aceste taxe vor beneficia de reducerea de 10% a taxelor şi impozitelor locale.

Edilul şef a mai adăugat că are şi o strategie pentru antreprenorii negreşteni care au decis să-şi mute sediile sociale ale firmelor lor în localităţi limitrofe oraşului Negreşti Oaş pentru a plăti taxe mai mici. “Îi îndemn pe antreprenorii negreşteni care intenţionează să facă asta să vină prima dată la Primărie şi să discutăm despre această situaţie. Acolo unde va fi cazul, putem negocia aceste taxe. Mai bine să se plătească mai puţin decât să-i lăsăm să plece în alte localităţi”, a mai afirmat primarul Fedorca. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble