A înscenat un furt şi şi-a însuşit banii

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a încercat să-şi ascundă furtul şi să inducă în eroare anchetatorii, înscenându-l. Astfel, luni dimineaţa, Bogdan O., din Satu Mare, angajat la un restaurant din municipiu, a sesizat poliţiştii despre faptul că în cursul nopţii persoane necunoscute au pătruns în restaurant pe uşa din spatele localului şi au sustras suma de 860 lei, respectiv unitatea centrală a sistemului de supraveghere. Anchetatorii au reuşit însă să stabilească împrejurările în care au fost furaţi banii şi aparatura. Aceştia au stabilit că duminică seara, când tânărul a ieşit din serviciu, a sustras suma de 600 lei, apoi înainte de plecare a lăsat deschisă uşa situată în spatele localului pentru ca în timpul nopţii să revină şi să sustragă suma de 260 lei şi unitatea centrală a sistemului de supraveghere pentru a nu putea fi depistat cu ajutorul camerelor de supraveghere, iar dimineaţa a sesizat poliţiştii despre faptul că banii au fost sustraşi de persoane necunoscute. Prejudiciul cauzat de acesta este de aproximativ 1.200 lei, diferenţa fiind sustrasă într-o altă zi în cursul lunii martie. Tânărul este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat.

Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble